Ochii lui privesc îngrozitor,
Inima i se sbate ca un cutremur Japonez,
Sîngele circulă ca un rîu de munte,
Nervul vrea să spargă creierul ca un vulcan,
Barba-i tremură, mîna-i tremură, dinții-i scîrțîie,
Dar nu poate face nimic,
Căci pofta-l ține de buzunar.

Clopotul bate și vîntul suflă,
Norii sunt negri și candela undeva mocnește.
Mirosul de pamînt se simte,
Și a sînge de lemn miroase,
Tămîia și atmosfera cimitirului l-apasă,
Iarăși un clopot sună-nchis
Și frica-l strînge de guler,

Dar mîinile-i forțează aprig,
Þine hîrlețul ca pe-un ucigaș
Adîncind groapa cu sudoare,
De-asupra gropii funia se clatină.
Și-un urlet disperat străpunge liniștea din jur
Căzînd cu pieptul pe grămadă.

Nu mai este timp de jale,
Moartea-l cheamă dinăuntru,
C-o lacrimă-i face semn conștiința,
Dar refuzul este interzis,
Căci viața din infern îl cheamă.

Vîntu-npinge funia spre el
Și aninînd-o-n gît privește colțul lunii de sub nor
Potop în suflet, boală-n creier,
Dar pasul e făcut, BACK SPACE-ul nu funcționează.

Spumă îi țîșnește de pe gură,
Pielea gîtului se stringe ca pelicula pe foc,
Picioarele aleargă-n aer, mîinile-l ajută,
Dar fară rost, căci aer nu mai vine-n sînge
Și pompa vieții se oprește.

Alter ego-i mai ofer-o clipă prostiei sale.
Suntel clopotului e slab,
Mirosul de pămînt l-a părăsit,
Ochii s-au împîienjenit.
Alter ego l-a părăsit.
Doar vîntul l-a facut să clatine
Și sfîrșitul i-a venit.