Mirosind a ploaie ai intrat, învăluită în faldurii misterului,
ca și cum ai fi pășit sfioasă, desculță, într-un foișor dărăpănat,
drapat de perdeaua diafană a ploii, unde eu, așezat turcește
te-aș fi așteptat, fără să o știu, ascultând ritmul stropilor de-afară,
și am fi privit, amândoi, lumea destrămându-se pretutindeni...

Învăluită în faldurii străvezii ai misterului ai intrat,
plăsmuire a ploii, morgană eterică,
răsărită din fumul țigării ca dintre valurile mării.
Până să-ți dezvelești vocea mi s-a părut că visez
și poate că visasem încă mult timp după aceea...
-Nu, ți-am zis, în lumea asta nu plouă din nori,
în lumea asta plouă din noi...plouă din mine...