Þi-am dat o șansă, lume !

mă întreb uneori
ce vei face lume fără mine
cu atâta mirare de copil
vei fi mai vitregită
cine îți va consfinți noțiunea
construind desăvârșirea
și cine va mai fi atât de naiv
să creadă în/cu tainele tale
cu inima-i masurând nesfârșirea
crezând că poate mușca
doar întinzând mâna
dintr-un colț de lună
și aruncă după poftele ei
soarele
înconjurând pământul
luându-se la trântă
cu însăși bolta cerească
și timpul
adunâd
în notele strânse din pumni
infinitul
cine va mai mângâia
în fiecare dimineață
neobosind
cu genele-i culmile zării
și se va juca
de mână cu pescărușii
pe pletele unduitoare ale mării
călătorind
rezemată de cerul din ea
în rochie de mireasă
și cheltuind
într-o singură noapte de vară
toți bănuții de argint
risipiți pe luciul apei
de luna generoasă
…………………
doar pe tine lume
n-am reușit să te înțeleg
de ce ești mereu flămândă
nefericirea celuilalt fiindu-ți hrană
proslăvind minciuna și trădarea
murdărind sfânta clipă
arătând-o cu degetul

lume inconstiento
eu știu ca-ți vei continua spectacolul
și fără personajul meu
dar când n-o să mai ai alt naiv
piedică alunecării
și-mi vei simți lipsa
căci va veni și ziua aceea
eu voi fi trecut de mult
acele praguri fără de-ntoarcere …
povestind
despre șansa ce ți-am dat-o
lume
nebuno