Cu mine și noaptea suspină,
Dar cine e de vină?
Pustietate e-n viața mea,
Nefericirea e în priviri.
Pot să mă supăr pe timp?
Sumbre neliniști
Se-nghesuie să-mi inunde sufletul,
Ramuri de spini mă sufocă,
Rătăcirea îmi cheamă umbletul.

Cu cine să sărbătoresc
dacă nu cu nefericirea,
dacă nu cu pustiul,
dacă nu cu clipa cuiva de departe?
O oboseală dulce mă adoarme
nestingherită în visul cuiva,
în dorința fierbinte
unde nimeni nu minte.
Și toate le simt pe propria piele.

Pe drumuri în fiecare anotimp,
Mă opresc tuturor să le strig :
că aștept sfârșitul,
că aștept indiferența cu sfială ,
doar e viața mea;o accept până la urmă!
Deja îmi este foarte greu a mai fii
Optimistă .!
Doar fericirea din vis mă face
să zâmbesc..