Din pământ crescu, firavă,
Mica floare – chip rotund
De copil, ce, bucuria,
Ochii-i în alți ochi o-ascund.

-Mama, spuse firișorul
Lângă trupul ei suind,
Eu nu cresc așa ca tine,
Deși, uite, cât mă-ntind…

Și nici nu sunt îmbrăcată
Cum ești tu! De ce nu sunt?
Spuse floarea ce-și lăsase
Fruntea până la pământ…

-Draga mamii, noi n-aducem
Toată slava frumuseții,
Noi trăim pentru Lumină
Din întâiul ceas al vieții.

Ne rotim după un Soare
Ce dă viață tuturor…
De aceea chipul nostru
E așa strălucitor.

Dacă ne-am uita întruna
ÃŽmprejur, ce am vedea?
Cât de-aproape e pământul…
Dar tu, crești, fetița mea!

De acuma se citește,
-N ochișorii tăi arzând,
Ce dorință te cuprinde
Și te-nalță peste rând…