ÃŽn ultim zbor, din ochi, petale albe
Se-nalță-n soarele cu buzunare rupte,
Să se înșire-n ultimele salbe,
Spre pragul iernii, renunțând, duios, să lupte.

Pomi cu gutui, se-apleacă, bătrânește,
Dorind, povara fructului, s-o pască bruma,
Cîte-un salcâm, năuc, din flori zâmbește,
Sfidând cu nonșalanță toamna și cutuma.

Cerul albastru-și coase tivuri negre
De rândunele, rațe, gâște și cocoare
Ce se așază, soldățește, în integre
Formații lungi de marș, spre alt tărâm cu soare.

Doar miezul zilei, uneori, mai minte,
Cu raze însorite, șovăind în struguri,
Că vară , încă, e dar frunze pe morminte
Se-așează strat, să fie-n primăvară ruguri.

Nici chiar să mori nu-ți vine, de splendoare,
Și urșii mai adastă, încă, la bârloage
Să tragă poarta, și mireasma doare
Când se strecoară-n aer, cu miros de doage.

Poate de mâine frigul o să vină,
Dar astăzi ne zâmbește, încă, vara-n rouă,
Să ne iertăm și-n pragul iernii, fără vină,
Curați să fim, de aur, pui ieșiți din ouă.
02 sept. 2019