De multe ori eram moartă pe dinăuntru
Trăiam retrasă fără să simt nimic intens
Și viața trecea pe lângă mine fără sens
Numai gândul la tine mă mai ținea vie
Acum sângele cald în torent din obrajii mei
Așteaptă cu sete și dor să vii să mă iei
De multe ori zăceam pierdută, fără vlagă
Scrisorile tale mă hrăneau o viață întreagă
Când mă ardea căldura dogoritoare a verii
Mă adăposteam la umbra ochilor tăi negri
De multe ori eram veselă și mulțumită
Pluteam ușoară, cântam, eram fericită
Trăirile mele toate ți le transmiteam
Ecoul trăirilor tale îl receptam
De atâtea ori ochii tăi negri și atât de triști
Îmi tot șopteau că pentru mine tu exiști
Și așteptarea infernală, boală grea
Adânc era înfiptă și nu mai pleca
Tiranica resemnare părea o soluție
Dar inima începea o nouă revoluție
Și totul se încleșta într-o revoltă dură
Aveam împotriva lumii o mare ură
De multe ori frigul din iarnă mă durea
Trăiam înveșmântată în căldura ta
Indiferent prin ce treceam
Și câte obstacole în calea mea aveam
știam că undeva te am pe tine
Iar tu sigur erai că mă aveai pe mine.