ne cunoștem
suntem în același trup
sfârtecat de erori
două dedublări ale aceluiași eu

nu ne înțelegem
punem stavile la fiecare pornire
să nu fugă din priviri adevărul
iubirile să se așeze în inimă
culcate pe feamătul gândului
în miezul cuvintelor

în partea mea opusă
se răzvrătește voința nedumerită
se simte trădată prin sânge
fuge de tine ca un iepure sălbatic
îți sparge ziua cu bănuieli
și dispare în pădurile nopții

se rupe frunza din inima lemnului
mașinile aleargă pe buza câmpiei
și pasările recunosc numai zborul
restul e mersul spre moarte.

nu trebuie scrutat numai cerul
privesc cum se urcă norii pe munte
oamenii se scaldă-n promisiuni
își așază o plasă pe ochi
și altii fură nestingheriți clipele

cred că defrișările mele interioare
le port ca un blestem
al dezacordului dintre imaginea
de sub aripile tinereții
și realitatea întoarsă pe dos
din ceasul vremii.