sângele meu e un poem
care se zvârcolește
prin tot universul metafizic
și mă imploră
să îi sărut viața
ce pogoară pe lumină
și întuneric ca un suflet obez

trupul meu o să zboare
ca un fluture de rouă
cu poemul pus pe aripi
și o să tragă în plămâni
toată lumina tot cerul
care se-așează în iarbă

sufăr când sufletul meu
își ucide inima bună
pe care mama mea
cu pruncii morți
a pus-o pe masă
ca o slugă să scrie poeme

gol precum tatăl meu
prins în șoldurile cerului perfect
stau față-n față cu moartea
care își întinde peste mine
părul ei alb și aștept
precum doi sâni de fecioară
să mușc miezul infinit
al unui măr

în fața mea un poem cârtiță
sapă în împărăția vieții
ca și când de acolo
ar urma să țâșnească
gingașa mea moarte

femeie frumoasă
rupe bucata aceasta de pământ
și împarte-o în mod egal
celor fără oase și fără sânge
iar mie dă-mi un singur sărut
pe care să-l plimb cu mine