aveam totul inclusiv un nemăsurat orgoliu
asta mă făcea să mă consider un soi de supraom
ca ăla al lui nietzsche
gata să mă iau de piept și cu zeul
eram dăruit cu de toate
un răsfățat al norocului ce mă lăfăiam în iubire
dar tot credeam că nu am destul
că meritam mai mult

nu era lăcomie mi se părea un drept
ce mi se cuvenea mie alesul soartei
dar ai venit tu într-o noapte
nemachiată și nechemată
în mantia ta hidoasă
ai venit dintre tenebre
a trebuit să primesc o lovitură năucitoare
ca să descopăr cât fusesem de fericit
acum sunt smerit și sper mai înțelept
fără folos însă…

viața îmi este o ruină
m-aș mulțumi și cu o firimitură
din iubirea de altădată
dar unde să o aflu
mă umilesc zilnic căutând femeia
în sufletul căreia să mi se pară
că licăre ceva pentru mine
am devenit cerșetor de speranță
să mă ridic încerc să mă cațăr
pe propriu-mi cadavru
dar ceva mă trage mereu în jos
nu mai am niciun drept
nici măcar acela de a mai spera
timpul meu a trecut

o clipă am crezut că zorii
încercau timid să-mi bată în fereastră
parcă ar fi vrut să-mi vestească
începutul ieșirii din noaptea de coșmar
m-am refugiat deci în credință
și m-am agățat de ea
ca înnecatul de firul de pai
am început să-mi construiesc o altă lume
ce te avea în centru pe tine doamne

inconștient îndrăzneam
să mă gândesc la un alt început
mă simțeam încurajat de o forță misterioasă
parcă eram alfa
se întâmpla un adevărat miracol
simțeam cum renasc ca pasărea
din propria-mi cenușă
uitasem total de omega

până azi noapte când ai venit din nou
la locul faptei în recunoaștere
erai travestită dar te-am recunoscut
și mi-am dat seama
că fusesem victima unui joc
al propriei imaginații
că tu nu erai deloc morgana
ești cât se poate de reală moarte!