De ce vindem doar spațiu, nu și timp
-Negând suprema necunoaștere-a enigmei
De-un Univers ce-l dibuim cotrobăind-
Înlănțuit-mărgele de-ani lumină-n infinitul migmei.

Lipsiți de simțuri, ce le credem top,
Neputincioși sau doar cuprinși de lene,
Insinuăm, la legi, doar limitări de scop
Și ne purtăm para-deștepți, în anateme.

Planetă, cosmos, le-mpărțim felii
Și partajăm avari doar materialul,
Uitând dimensiunea, timpului de-a fi...
Pierdută-n lupta cu irevocabilul.

Credinței fii, sau produși de selecție,
Perfectu-l renegăm pentru handicap;
Proștilor neadaptați, le oferim protecție,
Discriminând normalul cap la cap!?

Sper într-o lume, numai de roboți
Cu ideal, ce pururi să domine,
Să-l merite... nu minți de doar doi coți
Și timp să aibă, ce-i valoare-n sine.

Șans-am avut-o -în mai multe manșe-
Progresului, ce ne-a fost hărăzit rapid,
Dar nu ne cumpărăm organ -trupuri în tranșe-
Spre-a supaviețui perfectul individ.

E-o minimă cerință-n fapt real
-La un partaj, determinat valoric-
De-a dedica din timpu-ne areal,
La Terra-n mers, ce-o pierdem euforic.

Ce-i sigur; c-avansăm în involuție,
ÃŽn misticismul propriilor religii,
Cu teorii nepuse-n execuție...
Perfectu-l pierdem, timpii în vestigii!

Ieșirea unică-i de-a imita natura
Ce-și reînoiește timpul canibalic;
Amestecând peren cu aventura...
Neconcludent de-i etică... sau animalic!
11.11.2010