În ploaia ce te sfâșie-n cadențe
Simțeam în biciuiri cum crește golul
Cum fost-ai de m-ai dat de-a rostogolul
Plecând spre alte tipuri de esențe.

Și-acuma disperarea-și joacă rolul
Ca un smintit alerg prin apă-n zdrențe
Sunt apt de orice fel de violențe
Iar Dumnezeu nu își trimite solul.

Cerșesc din mândre cetele-i de îngeri
Să îmi trimită-n mintea rară unul
Căci sunt de-atâtea vaiete și plângeri

Cum clocotind pe foc ar fi ceaunul.
Și în divina taină de constrângeri
Să nu mai fac cu viața-mi pe nebunul.