de cel puțin 2011 ani soarele
continuă să ardă
trei decenii și ceva de când
aștept legea 10 a domeniului public
să îmi înapoieze
parcurile

cel mai mult mă frustrează înstrăinarea
lor mi-am luat însă gândul de la lacuri
de la gări
și de la manejul circului
când într-o noapte de vară
tom waits …

pentru parcuri de o veșnicie
sunt gata să fac moarte
de om

mai demult erau minorii
uciși cu maximă discreție
cadavrul lor de negăsit zace
tăinuit
la antipodul luminii
de mici ce sunt absența lor
nu a intrigat niciodată pe nimeni

a venit vremea clasicilor în
viață
lucrez cu mănuși,
cu îndârjire cu o minuțiozitate de bijutier
pe ăștia nu îi pot doar ucide
trebuie să îi măcelăresc să îi tranșez
și în punguțe multe să îi răspândesc prin lume
fluturașe de glorie trecută vestigii de carne
amulete de os numai bune de comercializat pe plaja
de la mamaia

MOARTE
POEÞILOR CARE
MI-AU
ÎNSTRÃINAT
PARCURILE!