Acel jertvit cu ochii în lumină
Și inima ce-i piatră dintr-un bloc
Cu gîndul înspre stele de furtună
Lipsit de trista steauă cu noroc

Penița sa-i o arm-a nemuririi
Iar mîna-i instrument de Creator
Cu ochiul stîng el macină trecutul
Cu ochiul drept privește-n viitor

Fiind de-a pururi tînar printre veacuri
Pășește nălțător spre piedestal
Iar steaua ce lucește-n a lui frunte
Mai arzătoare-i decît focul infernal

Cu manta peste spate ca un rege
Transformă efemeru-n increat
Căci sufletu-i se mișca-n asfințituri
Spre propriul vis de-a pururi consacrat

Iar visu-i nimb, simbol al nemuririi
Un Fenix ce din flăcări e născut
Ca o lumină apărută-n întuneric
Asupra morții să domine-i conceput

El zboară spre Olimp pe o cometă
Ca un Icar ce se topește-n al său zbor
Cu mintea-i luminată-n idealuri
Lipsit de patima-i cu numele de-amor

Primit în brațe reci către Atena
Să fie printre zei a fost chemat
Căci ochii săi priveau în astă lume
Pustii și reci de geniu consacrat

Dar iată că odată Afrodita
Văzînd cum zboară viul printre morți
Decis-a să-i distrugă veșnicia
Trezind în el efemeride sorți

Trimis de-un Cupidon pe astă lume
Precum un Prometeu căzut din cer
ÃŽnveninat de-a dragostei durere
El cade pe pămînt un efemer

Și toate visele-i mărețe din trecutu-i
S-au transformat, în valuri de cristal
Ce străluceau cîndva ca o minune
Iar astăzi bat lovindu-se de mal

Căci inima-i deja a sa regină
Iar mintea-i este stinsă ca-n mister
Și ochi-nseninați de altădată
Privesc acum tulburători spre cer

Un geniu ce-i născut pe astă lume
Pe aripi de furtună ce-a plutit
Fiind atins de patima iubirii
Zburînd el cît de sus, va fi zdrobit.