Îmi place apa limpede și clară
În care chipul mi-l mai oglindesc
Ca să mai scap de-a timpului povară
Și poate-așa să mai întineresc

Că susurul cu care mă îmbie
E sunetul prin care-mi dă binețe
Reamintindu-mi astfel că mă știe
De când veneam aici și-n tinerețe

Pe-atunci veneam ca să primesc răcoarea
Izvorului cu stropii de cristal
Care-mi dădea din apa lui vigoarea
În modul cel mai pur și natural

Și mă-mpingea năvalnic mai la vale
Cu energia-i de nestăvilit
Atunci când mă puneam în a lui cale
Din care nimeni nu l-ar fi oprit

De-atunci revin de fiecare dată
La apa rece care m-a vrăjit
Ca să-mi arunc privirea-ngândurată
Spre luciul ce mereu m-a oglindit

Să văd dacă izvorul cristalin
Este mereu zglobiu, susurător
Și că mă oglindește pe deplin
Cu setea mea de viață și de dor