Împing destinul spre margini de timp
ca pe un bolovan colțuros
închid ochii și-i aștept căderea.

Mă îndepărtez și nu mai privesc în urmă,
am scăpat de temerea care-mi dădea fiori
și mă aștepta la colț.

Gândurile mă lasă liber
ca pe un prizonier scăpat din lagăr
cu sângele-n fierbere.

Singurătatea și tăcerea îmi arată drumul,
mă însuflețesc să merg prin vastul necunoscut
ca un explorator obișnuit,
spun totuși câte-o rugăciune
pentru încrederea necesară ajungerii la liman

nopțile îmi sunt sărăcăcioase și odihnitoare
cu vise de mulțumire.

Aștept un semn binevoitor de undeva
ca pe o stea norocoasă
care mă conduce la o dragoste
ce-mi pătrunde în suflet

și nu mai iese niciodată.