împreună cu ploaia decopertez văzduhurile
mirosurile unei geneze prea crude
agresează simțurile
săpată într-o piatră în care nici un ochi nu-și scrijelește
capcană
consoana în care îți faci rugăciunea
are brațe fluide
dau mărturie pentru noi
toate cele care ne împrumută culoarea pulsației
eu prea plin de nonvedere
tu în revărsări de reavăn duci steaua de mare
să pietruiești cuibul vulturului

pleoapele îmbrățișează genunchii
smerenie neatinsă de rouă
se cântă bucuria înaltului tălăzuirea de aștrii
la țărmului pulsului de albastru
se zboară
împotriva aripii și împotriva apei
se beau gâlgâitoare deșerturi până oasele învață graiul păsării
și se transformă în arcă

buză de lut sorb în nesațuri sângele focului
botezate dureri în fluid de novă îți lustruiesc palatinul gurii
epiderma misterului se umple de chipuri
pecingine pe falanga fără amprente a zilei pământene
încrustat în armurile tainei despici răsărituri
usuci apusuri între filele veșniciei fără memorie
vei deschide portal
ultimul
inimii

adâncul se scufundă adâncului să-și desfolieze miezurile

vei afla negreșit greșelii de-a fi atât de rotund cărei legi îi supune vibrația
infinitul
pentru a-și găsi cifra octanică perfectă