De-ar fi să cred răsăritul,
magiei asfințitului
i-aș găsi sens.

De-ar fi să cred ciripitul,
și dans păgân aș fi
și ultim fâlfâit de aripi.

De-ar fi să cred mugurii,
m-aș abandona soarelui
cu ochii deschiși.

De-ar fi să cred vântul,
pe cei instrăinați
cu gândul i-aș imbrățisa.

De-ar fi să cred verdele,
aș întineri cu fiecare frunză
până la primul surâs.

De-ar fi să cred liniștea,
aș renunța să te caut
fiindu-mi deajuns ca exiști.

Pentru că,
în crepusculul dorului meu
ești tu!