Statuie-i amintirea, timp îndeamnă
spre viitor, din ou de azi să iasă
ca umbra ce-n lumină e crăiasă
când frunza-n brâu îmi ruginește-a toamnă.

Imaculări sub vorbă numeroasă
pe tine-n stih de liniște condamnă...
În poezia neființei, Doamnă
eu nupțial duc lutu-n a ta Coasă.

Iar Dumnezeu, în sacrul domiciliu
pictat e-n a enigmelor pereți,
pătat de Om cu rugăciuni... Șireți
se-adună Șerpi cu Mere în sigiliu...

Ci tu, femeie ce-n păcat exiști,
ai ochi de ploaie, uzi de taine, triști...