timpul trece are alte întâlniri
toamnele nu trec rămân în spatele dealurilor
între noi e un râu care tot crește

ce culoare eschivă această lacrimă
îmi ține un discurs matinal
și-mi numără cicatrici vechi de când lumea

a rămas fotoliul gol și peretele
care încă îți mai păstrează fotografia și zâmbetul
și privirea goală după ce ai coborât scările
încărcat de valize și singurătate

șanțul adânc al vieții ne înghite încet
ca discul acela
pe care cântă copacii aplecați de vânt