Când era pe cât mănușa
Palmelor ce-o înveleau,
Tanti Nușa, fără minte,
S-a gândit că-i înțelept
S-o trateze cu clătite.
Căci în vizită, e drept,
Îi venise cățelușa
Drept din gara Crivinușa.

Și pe dată a luat
Un ouț de găinușă,
Zahăr, lapte nepătat,
Dintr-un sac de după ușă –
Grâul proaspăt măcinat.

Însă oul, năzdrăvanul,
Iute e ca uraganul...
Tanti Nușa n-a putut
Să-l separe cum a vrut:
Gălbenușul s-a ascuns
În pisoiul ce-a ajuns
Drept la țanc, unde ligheanul
Aștepta cuminte hramul
Auritului bănuț.

-Ah! Infamul!
Tanti Nușa a strigat
Fără ou în aluat.
-Câț! și Câț!... l-a tot certat.
-Ce pisoi neobrăzat!

Și grăbită, biata Nușa,
Până să deschidă ușa,
Tot albușul l-a scăpat
Pe cățelul cel pătat...

Dar să vezi! Acuș acușa,
De pe blana cea de pluș
A fugit toată cenușa!
...

Chiar așa s-a întâmplat,
Într-o zi de neuitat,
Dacă îți aduci aminte,
Când ne-a vizitat Albușa
Prima dată, la clătite.


Marius Valeriu