Senilităţii spaima cuget vinde
Făcând din om a nebuniei fiară
Şi apele din ochii tăi secară
Că nici a plânge nu mai ai merinde.

Ce-a mai rămas la Dumnezeu e-o scară
Deşi nici ruga nu mai poţi cuprinde
Şi-n frică stai uitat de sine-n tinde,
Auzi lumina-n tine, vrând să piară.

Deşert lăuntric, plumb în grea pustie
În piruete suie din coşmar
Şi putrezirea gândul tău o ştie.

Iar vinul din pocale e amar
Şi sfinţii tac în ziduri, doar grafie
Pe crucea ta din florile de var.