depărtarea freamătă ca valurile mării roșii la vederea toiagului lui moise vântul îmi cântă la ureche vechi imne orfice în fiecare dimineață sufletul meu pornește la drum uite-l cum pâlpâie ca un lampion sau ca farul unui matiz pe marginea drumului o pădure de salcâmi face autostopul mi se face milă și o duc până la sovata băi d-zeu scoate mâna afară din sine și își face selfie cu mine și cu pădurea de salcâmi mâna cu inelili/ s-o sărute fetili de la meteo pe bancheta din față fernando de la caransebeș călătorește printre dubași și manele/ și fete de 7 stele d-zeu dă radioul mai tare are tinitus și boli profesionale de când a lucrat într-o fabrică de armament pe bancheta din spate eu desenez bastonașe și văd cum eșarfa verde a mamei e luată de vânt cum se înfășoară pe roată ca eșarfa prințesei de monaco și cum sufocă o amintire ce dă să iasă duiosă din mine cineva bate la ușă e poetul care în timpul lui liber livrează pizza sau poate vrei o omletă cu scorțișoară ori îmbrățișarea mamei tale ocrotitoare ca un airbag