un fel de inerție împinge lucrurile mai departe,
o sanie trasă de câini care au înghețat dar care încă se mișcă, la fel,

un singur trup de crăciun se va frânge, aceasta e ultima versiune a adevărului
pentru toți cei ce au supraviețuit, căutând tranșee în care să se ascundă
poate de-un viscol
poate de caii sălbatici ai memoriei, poate de-o epidemie de sars,

astfel alunecă pe străzi
gândurile enoriașilor a căror singura biserică este drumul până acasă
lovindu-se din când în când de vitrinele magazinelor, de subsolurile metrourilor

de parcările cu taxă ale mall-urilor, niște profesioniști
căutând mai departe capătul –
fericirea sau moartea.

*
asta, sau poate nu înțelegi cât de dor mi-e de tine, r.
să te văd așezată pe sanie
cu vechea ta căciulă de blană, la fel ca în crăiasa zăpezilor
ridicând biciul și lovind câinii atunci când
înca erau vii și sângele lor curgea în zăpadă,

ca tu să poți merge mai departe
să ajungi la mine în toiul acestor nopți polare

încă tânără și fericită
sub ploaia de geminide, prin aerul tăios care a sugrumat cândva multe vise,

dar nu și frumusețea / nu și frumusețea ta.