structuri biomorfe-
piese ale unui puzzle
cu reflexe stranii,
explorează paradoxul “alegerii”
în corespondență
cu timpul și violența.
“cred că publicul te poate ucide.”-
a murmurat Marina.

2
deșert al trăirilor
fărâmițate de zâmbetul searbăd al dorințelor,
deșert al încercârilor
neîmpietrite de privirea gorgonei,
deșert al depărtărilor
neatinse de caldele-mbrățișări,
toate simțămintele-s revărsate
într-o sclipire caleidoscopică a privirii.

spații incerte-
diluate de ritmuri stridente hip-hop,
ademenesc prădătorii.
sub roțile mosh-piturilor,
capetele sparte trosnesc;
lozincile antiromânești
se vând ca titluri de noblețe
pe tarabe.

broaște râioase-
încremenite pe cioturi uscate,
năvoade aruncă printre
seringi și plicuri
cu prafuri halucinogene;
urmărind sfințenia,
cine le va scoate din transă?

fără substanțe interzise?
întoarcere la cenzura comunistă?
banii investiți în frumoasa sodomă
duși pe apa zâmbetei?
în ovațiile influencerilor, artiștilor
și creatorilor de conținut,
planeta roz adoarme-n brațele unui idol din plastic.

3
drumul spre înaltele idealuri
de educație și morală
brăzdează pustiul.
rădăcinile trecutului patriotic al neamului,
au fost tăiate;
obrăznicia și fățărnicia
sunt mușchii sheletici pentru înaintare.
roșul agresiv și-un indigo moale
modelează emoțiile.

măi dragă,
cine-și mai amintește de noaptea aspră,
din noiembrie 1956?
atunci cerințele studenților
au fost înăbușite-n lacrimi.-
arc peste timp: a treia oară “ huliganii și golanii”
zdruncină temeliile imposturii.

umbrele corupției colcăiesc
în grota viermilor strălucitori;
sub pretextul “restabilirii ordinei”,
piața universității stropită a fost cu sângele
visătorilor
care doreau să fie liberi-
”restructurarea” are o conotație totemică.

bâjbâieli prin câmpuri dubioase de conștiință,
ecoul mulțumirilor
pentru solidaritatea muncitorească,
nu tulbură înmormântarea cu onoruri militare.
femeia-n albastru
încă mai simte durerea loviturilor
din cap și burtă.

încet-încet adevărul capătă
o paloare spasmodică;
ochii sticloși și vicleni ai abrutizării
clipesc în noapte;
subtila minciună
pășește solemn pe covorul roșu al
toleranței și confortului.

4
haiku-uri-
expresii fluide ale unui desen gravat
pe-o pală de lumină.

ca-ntr-un joc de
valuri circulare
versurile-mbracă sămânța.

din sâmbure, un lujer
luminează adâncul-
portal spre inima cititorilor.


dialog între materie și gol-
conturul unui future
evocă răspunsuri senzoriale.

siluete curbilinii
îmblânzesc poliedrele platonice.
subtile vibrații modelează sufletul.

pământ, mare și cer-
benzi răsucite dau naștere
unui picior arcuit.

granița dintre realitate și iluzie
dispare-ntr-o
perspectivă inversată.

ușa-i închisă,
timpul harului încetinește pasul,
tăcerea-năbușă disprețul.

șapte zile de liniște
germinează speranța-
Noe se uită mirat pe fereastră