A viitură gura mi se-ncruntă
Mi-e greu și toamnă-i în priviri
Îmi merge vestea ca un car de nuntă
Unde obezile-s mireasă și oiștile miri.

Mă rog încet că graba strică treaba
Și noaptea naște monștri și orori
E vreme și-i târziu pe la degeaba
Nu-i nimeni să te-nvețe să nu zbori.

Acasă vin și nu e vin pe masă
Mă-nbolnăvesc privirile de tot
Argați chiulesc în munci pe lângă casă
Nu-s vinovat că-s fiu și nu nepot.

Marama maică-mi se-ntinde
Ca pielea verde-a unui crocodil
De ce m-ați pus la standul ce nu vinde
De când e șic să nu ai nici un stil.

Mă-ntind pe valuri de zăpadă
Încerc să prind pe ultimul cocor
Un loc de parazit sortit să vadă
Chelirea păsării de prea mult zbor.

Mi-e scârbă și lehamite și ciudă
Și nu mă doare ce îi doare pe prea mulți
Bocanci mărșăluind pe pleava udă
Rămasă după secerișul dintre munți.

Aș vrea să am ce știu că nu există
Văratecul pictat de Salvador Dali
Vreo simfonie de-a lui Bethoven, chiar surdă
Pictată-n tremol dur de Parkinson Ali.

Unde ne ești tu Eugen Ionescu,
ți-ai smulge părul cântăreței dac-ai ști
Ce greu ni-i să-l uităm pe Eminescu
Când nici nu știm ce-nseamnă a scânci.