Îmi rup cămașa albă de doliu,
giulgiul acesta pătat cu chipul inimii
îl ridic înspre tine,
mi te predau.
Îți sunt pod și apă
îți sunt curcubeu...
plângi pe creștetul meu
și ia-mă
sângele tău asupra mea
să mă primească în lume
adevăr îți zic
fără de spin sunt nimic
bea-mă ca să pot învia
în vena ta!