Flori de nea pe un spațiu prea strâmt
Ca sa mai intelegi ceva...

Flori de gheață acolo unde pulsează sângele
Mai tare - semn că nu-ți mai pasă
Ori că nu te mai doare.

Flori de rouă
Ca să te bucuri, eventual,
Când plouă,
Chiar dacă n-ai timp să observi,
Iar asta e ceva ce de mult de tot...

Nu te mai apasă.

O fi un semn,
Un semn că și gheața
A strâns, conștiincioasă, totul într-o plasă
De ochiuri autosuficiente...

Care nu-ți mai lasă, reci fiind,
Loc ori timp pentru mai nimic,
Dar mai ales pentru regrete...
Ori pentru inițiative... desuete.

Flori de omăt pe un spațiu prea anost
Ca să mai simți ceva
Sau să mai aibă vreun rost...

Semănând a pervaz de fereastră ciobit,
Scrijelit și ros de vreme,
Ce odată... bun a fost,
Dar acum se teme...

De capricii, toane și troiene.

Flori de gheață
Și mai târziu de rouă
Se preling pe fereastra
Dincolo de care, totuși, se oftează...

București, 11 dec. 2007