Susură ploaia fierbinte
Se scurge pe chipul meu,
Fulgerele ce-mi luminau ochii
Nu mai au putere,
Vântul îmi suflă prin păr
Și mă arunc în iarba vestejită
Ca sufletul meu înfrigurat.

Dar ploaia se oprește
Și frunzele dispar.
Lacrimile cristaline ale îngerilor cad
Și gerul le îngheață,
În sufletul meu e furtună
Și lacrimile lor mi-l înfășoară.
Frigul a trecut.

Copiii zăpezii își arată fețișoara,
Zâmbesc ...
Și prin râsul lor se trezesc toate florile.
Mă trezesc, mă ridic din iarba înverzită.
Copaci înmuguriți șoptesc poeme
Soarelui primăvăratec, care râde absent.
Râurile îmi vorbesc despre vară ...

Și e vară, vara inimii mele.
Sunt un trandafir sub lumina blândă a lunii,
O petală dusă de vânt,
O simfonie a culorilor,
Un zâmbet efemer.
Sunt doar eu ... eu și natura.
E cald, e cald iar în sufletul meu.

Anotimpuri...
Eternele anotimpuri ale sufletului meu
Se scurg lin,
Ca un râu,
Prin fața mea,
Odată cu fiecare secundă
Ce trece ireversibil.