BATALUL PUSTNIC

Batalul, ajuns pustnic,
Pe toți îi învăța
Că a mânca doar iarbă
Și-a nu avea momițe
E marea fericire
A oricărei ființe.
Chiar lupii, carnivorii,
Tot ascultându-i vorba,
Cam înghițeau în silă
Friptura și chiar ciorba.

Vorbind despre iubire,
La toată-animălimea,
Le spuse că-i păcat
Să tot se hârjonească
Și-n zilele de post
Să vrea să se-nmulțească.
Chiar iepurii, iubeții,
Tot ascultându-i glasul,
Cu jenă se prăseau
În colb plecându-și nasul.

Și ce folos, frățime,
Batalul cuvânta,
Că toată-nțelepciunea
Cu cari vă lăudați
Tot vă târâți prin praf
Și-n cer tot nu zburați?
Chiar șerpii, firoscoșii,
Tot ascultându-i sfatul,
Credeau că cap li-i coada
Și coadă li-este capul!

Și numa’ miere-n viață
Văd că doriți, fârtați!
Nu știți că viața dulce
Și fără de năcazuri
Vă duce la mândrie,
Vă face plini de nazuri?
Chiar urșii, hrăpăreții,
La miere când lingeau,
Că-s cam ursuzi de asta,
Cu teamă se gândeau.

Comori, cu toți doriți,
Batalul îi certa,
Și-n tina asta proastă
Săpați să le găsiți
Și de-asta sunteți orbi,
Pe veci nefericiți!
Chiar cârtița, săraca,
Vorba-i când auzea,
Se înnegrea de ciudă
Și-n gropi se ascundea.

Și-ncet, încet batalul
Pe toți i-a luat la rost,
Deși erau cu toții cum îi făcuse firea
Și n-aveau nici o vină
Că își urmau menirea.
Batalul, chiar, prea blândul,
De n-ar fi fost scopit,
S-ar fi bătut în coarne,
Pe oi s-ar fi suit!

Morala este simplă,
Ușoară de ghicit:
De-ai colți, să sfâșii carnea,
Și nici nu ești scopit,
Dă naibii pustnicia
Și țin-te de iubit!