timpul nu voia să iasă din el
deși recuperase tot

parcă o ușă se deschisese dedesubt
și prin ea cădea într-o ordine desăvârșită
ce i s-a dat
ce i s-a promis
la urmă chiar și ratările
care ne fac să ne vomităm visele alterate

devenise precum Tao
dar chiar și așa
nu se îndura să îl lase

se spune că ciobanii bătrâni
își duc uneori turmele pe câmp
înainte de paști
să mai vadă o dată marea verde
în care nu au putut să se scufunde niciodată

durata rămasă fără reper
își contempla derutată omnipotența
dar așa
fără să i se mai facă reproșuri
a hotărât să rămână încă puțin acolo
aflase ca în ierburile acelea fără adâncimi
mai era ceva pe care îl luau în copitele lor
animalele acelea grăbite să-și aducă țipetele
osanale meselor festive