știu cum sună
sau cum ar putea fi percepute
fazele astea
într-o chestie limitată gen
nu-mi pasă nu vreau să aud m-am săturat m-am plictisit
ok zic ok nu e nevoie
să-mi asculți discursul autist
obsesia unei idei
obsesia unei imagini

mă simt doar ca
în după-amiaza aia de vară
când ne înțeleseserăm toți
să ieșim pe teren
eu aveam mingea deci eram cumva
pus în poziția celui mai important personaj
toți s-ar fi isterizat dacă n-aș fi apărut
era genul de după-amiază
cu patruzeci de grade la umbră și nimeni pe stradă
& am stat trei ore
singur în cercul de la centrul terenului
i-am așteptat trei ore încheiate
cu mingea în punctul ăla cu var
de unde se dă lovitura de începere
& nu a venit nimeni
am stat acolo
& nu am ascultat de intuițiile mele

îți spun
există mereu o întoarcere
o privire înapoi pentru că acolo
rămâne întotdeauna ceva nespus
întotdeauna ceva care merită
să fie văzut iar
chit că lumea aia a murit
chit că
din terenul ăla nu a mai rămas
decât un câmp cu bălării

aș repeta faza asta oricând
m-aș duce acolo să caut punctul cu var
printre bozii printre gunoaie printre hoituri
& aș pune din nou mingea
și aș aștepta ca ei să vină
until the end of time