cândva, ca o particulă de orizont în existența mea,
ea fuma lung pe culoarul vagonului…
pe vremea când studentele brunete preferau cola și privirile tangente,
pe vremea când trupurile mlădioase se înălțau pentru a-mi aprinde
nepăsarea…

trenurile nu m-au întrebat niciodată unde vreau să merg,

plictiseala se ridica în rotocoale la cer,
doar ea fuma lung pe culoarul liber
dând start umbrelor amiezii să mă atingă,

biletului de tren nu îi pasă ce mână îl întinde controlorului,

la fel, nici mie cine mă va prezenta unui viitor
pentru a-și depăși prezentul…

dacă aș simți cum așteaptă șinele ploaia de fier,