noaptea fără liniște e un fel de nechezat surd încalec grăbită alerg alerg mă ascund rup crengile incertitudinea nimic nu e mai fărâmicios ca o așteptare fără orizont senzația că mergi împotriva vântului iar el cu superba lui furie te ia cu totul te biciuie

și caii urlă ca trăzniți dar aștepți francesca rupi aștepți rupi iar din tine mănunchiuri de coamă hrănești herghelia caii simt mirosul acid al pierderii și nu poți să nu le admiri eleganța răbdarea

de atunci suportăm biciul în fiecare zi nici nu este prea crud față de tăierea celor optsprezece luni în care am crescut mânjii prudenți să nu le crape copitele am fi fost mândri de ei am fi traversat lumi fără dâre de mocirlă ce frumoși caii noștri ce departe de groapa de gunoi de șobolani

dar am pre-simțit căderea lor am văzut din iarna aceea primele răni sacrificiul era scris am ales să se întâmple așa inconștienți să omorâm pe rând caii buni caii liberi ce păcat că nu am știut cum se închid ochii înainte de naștere cum se taie nechezatul dureros când nici vântul nu aduce după el un cer alb limpede


18 iunie 2008