unu; se surpă
timpul în mine:
dintr-o cutie
ies balerine,
iar între stații,
trenul adoarme
pe șine.

două; pe tablă
scârție creta,
dar după ore,
fac pirueta
pe opt în curte
și-mi uit în bancă
bereta.

trei; într-o clipă
va-ncepe teza;
zâna-și coboară
ochii și freza,
iar eu de rime,
storc fără milă,
franceza.

patru; e noapte
rece pe stradă
și-ncepe iarăși
moale să-mi cadă,
după sărutul
tainic, pe buze,
zăpadă.

cinci; se deschide
larg, după-o rugă,
calea spre îngeri;
visul la fugă
după mireasă
o ia ca să mă
distrugă.

șase; probleme
vagi la serviciu
care-mi reclamă
nopți sacrificiu,
iar secretara
mă-ndemnă parcă
la viciu.

șapte; copilul
-boț de lumină-
îmi crește umbra
morții-n retină;
ceasul se-ntoarce
și-ncet uitarea
m-alină.

opt; vine toamna
neagră în oase,
însă pe praguri
nu vrea să-mi lase
doar amintirea
falsa-a iubirii
frumoase.

nouă; minciuna
tace o clipă;
lemnul se-nchide
cu aritmii pă
trupu-mi de ceară
și ambră ca o
aripă.

zece; dar totuși
lutul mă strânge,
nimeni sub cruce
nu mă mai plânge
și mi se pierde
prin veacuri urma
de sânge.