Din vremi cu ferestre
pictate-n albastru
și sănii de lemn,
răstignite-n zăpadă,
fur versul din urmă
aiurea,
salmastru,
cu pleoapele grele,
în palme să-ți cadă.

Luceferi
din ieslea tăcerii or paște,
visând violet
la zidirea întâia,
nomadă lumină-ntre ceruri și ape,
lunatică vamă,
le las amanet.

Mi-e versul din urmă aiurea, salmastru,
din vremi cu ferestre pictate-n albastru.