Înfruntă-mă cu trupul robit de puritate,
Pietros, fragil și aprig, râvnit de-al meu păcat,
Căci sunt o spiță-a roții din carul încărcat
Din care curg rubine în fulgere-mbrăcate.

Provoacă-mă cu-n zâmbet, aruncă-mă-ntr-un pat
Unde să plâng cu tine c-am săvârșit păcate
Și-apoi să pleci în lume cu buze ruinate
Și să revii cu gândul de-un dulce răzbunat.

Cu șoapte și cu țipăt de pasăre pierind,
Renaște-mi înstelarea furtunilor din sânge,
Îneacă-mă în lacrimi când stelele se-aprind,

Zidește-mă în tine, la pieptul tău mă frânge
Sau leagă-mă-n fuioru-ți de plete vălurind
Și-atuncea chipul nostru pe cer se va răsfrânge.