1.Pe unghii patinează un greiere boem,
Cântă și compune un poem
Pe care-l scrie pe un deget,
Tatuaj ce are forma unui cuget.

2.Lenea sforăie în ceas,
Secundele mușcă din fructul realității și fac popas
În sâmburele amar al plictisului înțepenit între dinți,
Lehamitea pângărește icoanele și-i corupe pe sfinți.

3.Mi-am multiplicat spleenul reverberând sonoritățile dezgustului
Până ce a atins marginile blazării colcăind în apa gustului
De leșuri împrăștiate în cimitirul sentimentelor,
Emoțiile-zombi ieșeau din pământul argumentelor.

4.O stare de rău rânjește parșiv la rădăcina întunericului hulpav
Dezonorând speranța ce aleargă desculță pe corpul unui om grav
Ce vede lumea ca un ou de fier ruginit de catastrofe,
Eu închid starea de rău în crisalide și o desfășor în strofe.

5.Fericirea e un șarpe cu clopoței ce zornăie iluziile suculente,
O sumă de extazuri false și bucurii somnolente,
O despic în straturi subțiri, o presez și fac din ea o coală,
În care țipă frumusețea ce se jupuie de pe o femeie goală.

6.Starea de rău urcă din talpă până în gât,
Scurmă durerea cu al neputinței rât,
Gâlgâie sinistru cu sânge de urât
Ce mânjește idealul sfărâmat în corpusculi de elan omorât.

7.Spleenul respiră sacadat într-o atmosferă putrezită,
Se strecoară într-un om firav cu prostia trezită
Și-i rupe conexiunile cu lumea rațională,
Își vede sinele pat în care se zvârcolește o femeie venală.

8.Îmi vâr mâna în cerul albastru, feminin
Și îl dezbrac de haina norilor cu un gest masculin,
Din cer se scurge nectar pe blana orașului bătrân,
Oamenii sunt căpușele orașului ce-i sug sângele, lacom și hapsân.

9.Când letargia mă împăturește în foile mucegăite
Ale plictisului ce urlă invers în sunete negrăite,
Îmi torn în sânge tone de cafea fierbinte
Și-mi ling arterele cu limba iubirii smălțuită cu salivă de jurăminte.

10.Mă nasc în fiecare secundă altul,
Îmi este mamă crezul și inspirația înaltul,
Nu am sfârșit și nici început,
Mă întind de la negativ până la un pozitiv de minte perceput.