În biserica albă de la intersecție de drum
Pășesc gânduri peste capetele adunate
În mulțimea neomogenă, peste cânturile uniforme
Ce răzbat spre turle, precum mirosul tămâii sfinte.

În biserica fără nume, a tuturor
Se vând speranțe odată cu lumânări
Rugile din colțuri se înalță tăcut
Odată cu privirile de lut sau uneori de foc.

În biserica cu mochete uzate
De pași diformi și de genunchi plecați
Se dăruiește Domnul Dumnezeu întreg
În vin și pâine cuprinse într-o linguriță...

Curtea bisericii ce adăpostește suflete
Ascunde priviri calde și îmbrățișări profane
Deșertăciuni umane, iubirile efemere
Și gândurile infame ale oricui sau nimănui...

În corul bisericii se aud cântări și osanale
Ce adulmecă îngeri și cheamă sfinți din cer
Glasurile line ori frânte- banala geometrie
De trăiri în spațiul mult prea efemer...

Între pereții bisericii cu icoane sacre
Timpul a bătut pasul pe loc, deși sunt anii
Douăzeci de când am călcat întâia oară pragu-i
Doar o fracție de timp numită viața mea.