oglinzile
aceste ape înghețate ale realului
sunt martorele amuzate și pline de sarcasm
ale schimbării noastre perpetue
ne privim inconștienți fiecare în oglinda proprie
azi mâine peste o sută de ani
și nu vedem nasul turtit fruntea teșită
fața păroasă și tâmpă
nu știm că avem mersul strâmb cocoșat
nu știm că ne căutăm atent semenii de păduchi
în blana groasă și murdară de sentimente
care acoperă trupurile
privim nostalgic către stele în timp ce
oricare copac ne atrage irezistibil și râdem
mai rău este că orice încercare de a vorbi
degenerează în grimase strâmbături bufonerii imitații
și nici măcar atât ci imitațiile unor imitații
demult pierdute

în zori de zi voi porni țipând cocoșat
să caut o peșteră în care să dorm
și să-mi scrijelesc obsesiile