tăcerea ta se cade
nu insinuează nu respinge
cu ea te trezești amară
cu ea te uiți în stânga
înainte să traversezi
tăcerea ta râde
nu mai poate zâmbi

te apleci peste ea
ca un rănit în cârca unui străin
mâinile întinse paralele
se întâlnesc pe furiș
amintirile nu mai au gust
le lungești le mesteci la loc

te întorci între ei
ca într-o cutie de rezonanță
te întorci la sfere înalte
le spargi cu jind între dinți
le întorci cu fața în sus
le identifici

tăcerea ta privește
jegul de piele de copil după joacă
jegul de piele de bărbat după lucru
pielea ta curat deschisă

copilul tău nu aude
când te strânge în fugă
bărbatul tău nu aude
când îți vorbește cu ceasul
înăuntru înafară
se cade surd grăitor

pentru că timpul va fi și după
pentru tine pentru nimeni
sufletul ca un schelet
întunecați cu ziua
alături în văz reciproc nevăzuți

tăcerea ta e printre copaci
printre animale
nu se pierde
tăcerea ta întoarce oamenii
cu fața în sus
îi identifică

vrei să recunoști proporțiile
să te bucuri de recunoaștere
să te doară măsurarea
nu e nici o distincție
între gândul tăiat de somn
și carnea înnăbușită