Fluturi de noapte prind tăcerea
în aripile lor fragile
și pe tavanul nălucirii
neliniștea o proiectează.
Din grădina visării culeg
flori albe, triste și banale,
cu timpul mut îngemănate
culorile se depărtează.
Și spiritul se reîntoarce
în clarobscuru-i dilatat.
Ideile sunt revărsate
peste amare sentimente.
Din liniștea reverberată
doruri gingașe și cochete
la sărbătoarea armoniei
agale toate se îndreaptă.
Apar mereu fluturi de noapte,
dar nu rămân decât aceia
ce-o zborul lor descriu mișcarea
perfectă-a astrelor iubirii.
Pe pagini șterse, îngălbenite
se-aștern cuvinte parfumate
și olfactiv simțim chemarea
spre nepătrunsul adevăr.
Fluturi de noapte se avântă
în margine de absolut,
iar armonii ce înconjoară
pumnul de legi al întâmplării
conduc ideea dilatată
în valea seacă a uitării.
Fluturi de noapte sunt cuvinte
adormite pe buzele muzei.
E noaptea fluturilor negri...