cuvintelor vechi din rostirea română
le păstrez peste iarnă sămânța în sânge
voi ieși cu secera în uliță la vremea
în care corbii asupra recoltei s-or strânge

și de mă veți lătra câinilor străini lăsați
de izbeliște în grădină
îi voi lovi peste bot cu un braț de lumină

cuvintele noi le țin în oțet și în sare
hrănind iarna viitoare
ciuperci
urzici
fructe de pădure
inimii mele cine să-i fure

și dacă iubesc și cred și iert
într-un astfel de frig
nu mă închin la nimic

ce are ochi
și mâini
și picioare
e doar un mort cu o limbă prea mare

ce are privire
și semn
și chemare
e săgeata lămurită în soare

trag de mine arcuiesc să ajung
într-un zbor mai înalt și mai lung