Cît de temută amenințare e posibilitatea ca pietrele să vorbească...
Dacă în lumea noastră cineva tace atunci doar pietrele o fac întradevăr.
Aglomerînd în ele zvonuri, voci și șoapte.
Fie că sînt pietre de mormînt,
Ori pietre peste care călcăm,
Pietre încastrate în zidiri severe
Sau prundiș zglobiu pe malurile apelor de munte.
Trăim în lumi pietruite,
În case de piatră,
Călătorim peste poduri de piatră,
Ne sărutăm sub arcade de piatră
Căsătorindu-ne în biserici de piatră
Și ne sfîrșim drumul sub lespezi de piatră.
Iar ea, piatra, ne aude și adună în ea
Totul,
De la scîncet și geamăt și strigăt
Pînă la rîsul prostesc și la hulă.
Sărmana piatră absoarbe totul docil
Și resemnîndu-se rămîne mai departe piatră.
Nu se sfărîmă sub minciuni sau jurăminte
Și nu se înfioară sub povețe sau promisiuni.

Cît de temută amenințare e posibilitatea ca într-o zi pietrele să vorbească...