Din urmă iau doar ziua ce se duce,
Cu dinți blajini dintr-un deșert de seară
Ce-ar fi venit ca singură povară
De mă vedea reașezat pe cruce.

Ziua de azi, și dulce și amară,
Se străduie prin garduri să apuce
Frânturi de clipe avansând năuce,
Printre poftiri pe sub pământ de ceară.

Un mâine nu-i, nici n-ar putea răzbate
Prin bezna ce miroase a pustiu.
Nici n-am sfârșit de-orânduit bucate.

Și nu mă vreau mai însetat să fiu.
Doar curg și eu, cu râurile toate,
Încălecând același bidiviu.