inimă compartimentată – busola balenelor albe – străbătută de harpoane
boreale nu o rănesc numai îi colorează sângele cu neînțeleși sau nebuni
căpitani corăbiile speranțelor au ancore de carne și nici echipajul nu are
toartă de lut așa cum are ulciorul upanișadic

venele mele – parâme de oțel – m-au legat de sufletele tuturor pescarilor
exploratorilor naufragiaților de la Noe la Livingstone sau chiar până la
cel mai modest barcagiu de pe lacurile interioare care n-a auzit niciodată
că oamenii se pot întoarce în laguna albastră

orga de valuri – catarg înălțat spânzurătoare – revarsă potop acustic peste
cocorii fără de țărmul din ciocul înfipt în palmele cerului semințele norilor
ogor al furtunilor care ne-au diguit depărtările biciuite de neputința unduirii
ca niște șerpi de aer cu vântul despicat

tablourile marine – desenate direct pe retină – răstoarnă între rame câmpiile
de sepii flăcările mistuie sufletul de cerneală un pergament zdrențuit cenușa
cade ploi agasând balenele care inhalează neputincioasele forme anorganice
mișunând de colo colo la suprafață

“dar cocorii unde se duc când se duc?” – răsună în furtună vocea unui copil –
chipul l-am uitat era un film nu a câștigat nici un premiu și nici nu a câștigat
din încasări toată lumea o cunoștea pe plasatoare și intra dăruindu-i o noapte
amărâtă din viață uneori nici măcar atât

curtezană arhaică, Atlantida