Din templul rozelor tu ma culegi,
susur al bucuriei eterne de viata,
sa te iubesc, sa te doresc, sa mor in tine
renascand fior al nemarturisitei tale fiinte,
prin razele lunii coborand pe genele mele
ca si cum ar clipi sa m-adune mai aproape
de flacara viselor despre tine,
uneori ma faci sa tanjesc o raza de soare
si-mi ridici valul, ma lasi sa zbor aevea,
din nor in dor catre tinta regala
iar stelele din departare zambesc jucaus
plecand tainic la culcare,
alteori pe-un drum ocolit ma mangai
din lebada vreunui vant si-mi arati
locul la care ma chemi sa ajung,
e-atat de aproape, ca un fum lung alb,
la doua universuri departare, e inima
cu care mi-ai cucerit legamantul pe pamant
si-n care m-ai zidit fericire din ruga,
acolo-mi zamislesti clipa de clipa
cele mai radiante flacari de zbor
ce ma ard imprejur, catre tine,
sa fiu liber sa mor de nemurire,
rezemat si dospind in iubire ...