Să știe toți c-avut-a și bunicul meu
Și zadie, și-obiele și opinci… de gală
Ce îl jenau, da-i făceau fală,
În față, lânga-altar și lângă temeteu.

De prin Crimeia când l-au ‘liberat
Desculț făcut-a drumu’ pân-acasă
De nu știu cum de inima-l mai lasă
Pământul să-l iubească ca un disperat.

Apoi luatu-i-au cu japca comuniștii
Toți boii, ba și carul cel din bătătură
De, iarăși, nu-nțeleg de unde-atâta ură
Pe car , când domnii se plimbau cu trenu ca blatiștii.

Dar i-au lăsat atâtea răsărituri
Pe care toți ca el știut-au să le prindă
De nu-i puteai găsi uitați, cumva, prin tindă
Doară când luna se sfărma încet, în infinituri.

Și-a fost tătuța ultimul din sat
Ce, cum-necum, s-a-nscris în “colectivă”
Mai bine i-ar fi dată un colac și o colivă
Și-o lumânare-n piept, mai bine i-ar fi dat.

O viață-ntreagă-n grajd s-a hodinit
Să-și simtă vitele cum lângă dânsul suflă
Vițeii îndârjiți care pe vac-o umflă
Cum ar fi dat și el, de n-ar fi-nbătrînit.

“Hai la tătuța să te țuc!”- îmi zice
Și-mi trece mâinile ușor pe față
Da’ parcă-s brice sau te tai cu ață,
Iar barba e și ea cu pălmile complice.