agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2720 .



Racul
prose [ ]
în marea cea mare

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Medina ]

2005-01-20  | [This text should be read in romana]    | 



Un rac oarecare s-a trezit aruncat în mare ..... Marea avea multe lucruri frumoase, dar și periculoase! Ca să scape de valurile mării și ca să învețe să înoate mai bine, a încercat să intre tot mai adânc în apă. În adâncuri, a descoperit o lume minunată, populată cu ființe binecuvântate de Dumnezeu, dar și ființe periculoase, gata de atac în orice clipă, fără un motiv anume. A început să înoate cu grijă minunându-se de culorile cu tente străvezii ale peștilor care înotau pe lângă el și îngrozindu-se când trecea pe lângă animale de pradă masive!
Cum să recunoască pericolul, ca să poată să se ferească?
În drumul lui a întâlnit o specie de pești care înroșeau apa în jurul lor cu sângele celor pe care îi mușcau, deci trebuia să fie atent, deoarece pericolul putea îmbrăca forme frumoase, care puteau ucide ...
A întâlnit un coral, dar l-a privit de la distanță, minunându-se de încrengăturile frumoase ale scheletului său în roșu și alb... Dragoste și puritate! Nu a încercat să intre printre acele frumoase creații, de teamă să nu strice ceva cu cleștii lui grosolani, în schimb a admirat cum pești sprinteni se strecoară printre încrengături și parcă întregeau cu prezența lor frumusețea coralului.... Și-ar fi dorit și el să fie unul dintre acei pești, dar altcineva hotărâse pentru el!
Cu regret a mers mai departe și deodată a simțit cum îl înfășoară niște tentacule reci .... Era o caracatiță urâtă și mare! Disperat a încercat să scape, să se folosească de cleștii lui, dar nu a reușit decât să se elibereze puțin din strânsoarea ucigașă! De atunci, soarta îl ține în tentaculele caracatiței, dar el a învățat să mulțumească pentru că trăiește.... Fără să aibă prea multă libertate de mișcare privește forfota din jurul lui, minunat de colorată...
Din când în când, câte un braț al caracatiței se întinde după o nouă pradă pe care o înghite pe nerăsuflate și atunci racul se simte norocos că încă mai trăiește!
Nu poate uita frumusețea coralului și în momentele de deznădejde, a rămas singura mângâiere. Din când în când se aud slab valurile de la suprafață și muzica lor unduitoare mai alină sufletul racului.
Cine l-o fi trimis în mare, ca să se chinuie atât de tare?
Acum stă înfășurat în tentaculele caracatiței și se gândește cu regret că nu a căutat îndeajuns în mare, după scoicile în care a auzit că se găsesc perle adevărate, atât de frumoase... Perla este de fapt grăuntele de nisip pe care scoica printr-un proces complicat și poate dureros, îl transformă în ceva minunat.
A rămas pe gânduri racul.....
Atât de multe vise neîmplinite și acum neputința de a le mai realiza vreodată!
Totuși trăiește și lumea nu s-a oprit în loc pentru suferința unui rac! Peștii sunt la fel de jucăuși, coralul la fel de frumos, marea la fel de variată, de prietenoasă și de primejdioasă, iar el a rămas prins în tentaculele caracatiței!
Într-o altă zi, un alt rac va fi aruncat în mare, un alt rac, care din fericire nu-și va mai aminti de racul prins în tentaculele caracatiței și va începe propria sa aventură în mare și poate va avea norocul să meargă mai departe, să descopere lucruri mult mai frumoase. Pentru asta îi va trebui un pic de noroc ca să nu mai întâlnească caracatița și un pic de curaj, ca să coboare mai adânc în mare!
Să nu deplângem racul, chiar dacă este prins în tentaculele caracatiței, atâta timp cât trăiește poate va reuși să se elibereze din strânsoare și va porni din nou într-o neîncetată căutare, aventura vieții sale ..... și atunci va fi un nou început!
Oare?

.  |








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!