agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
![]()
agonia ![]()
■ Nothing sought ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2016-07-21 | [This text should be read in romana] | Sergiu SomeÈ™an Topograful ÃŽn întunericul profund care domnea în compartiment, întrerupt numai din când în când de pâlpâiri palide de lumină ceÈ›oasă venite de la becuri depărtate, am auzit cum se deschide uÈ™a È™i mâna controlorului îmi scutură uÈ™or umărul: - Ne apropiem! ÃŽncet, să nu îi deranjez pe ceilalÈ›i călători, am început să îmi strâng bagajele. Teodolitul în cutia lui metalică È™i valiza cu haine. Mi-am căutat pe bâjbâite pantofii sub banchetă, o clipă, o lungă clipă, picioarele mele au căutat în gol È™i mi-am adus aminte de tânărul din Gara de Nord, care umbla desculÈ› prin zăpada de pe peron, plângându-se că i s-au furat ghetele, apoi picioarele mele neliniÈ™tite i-au găsit, s-au strecurat recunoscătoare în ei È™i m-am ridicat în picioare gata să cobor. ÃŽntunericul a început să fie întrerupt tot mai des de becuri puternice, din întuneric se iveau pentru o clipă în faÈ›a ochilor vagoane, clădiri È™i magazii cenuÈ™ii, pe scurt toate semnele care anunÈ›au apropierea unei gări. Mi-am luat puÈ›inele bagaje È™i am ieÈ™it pe coridor aducându-mi aminte de vorbele È™efului înainte de plecare: - Alex eÈ™ti singurul fără obligaÈ›ii familiale pe care pot să îl detaÈ™ez în pustietățile ălea. Se redeschide o mină care acum este în conservare È™i nu au un specialist să le facă o expertiză. ÃŽÈ›i dai seama ce ne aÈ™teaptă dacă totul merge bine: subvenÈ›ii, bani, oportunități … Am dat lovitura, dacă te descurci. Am să te plătesc regeÈ™te! Am privit în întunericul ceÈ›os de afară în timp ce trenul începea să frâneze, scârțâind din saboÈ›ii frânelor. Era trei È™i jumătate dimineaÈ›a. Nu È™tiam ce părere avea È™eful meu despre salariul regilor dar aveam de gând să îl fac să afle cât de curând. Conductorul a venit să îmi deschidă uÈ™a de la vagon, impresionat poate de inscripÈ›iile argintii de pe cutia teodolitului meu Suunto, în care cuvântul laser revenea obsesiv. Atât de obsesiv încât am stat tot timpul cu ochii pe el, de frică să nu îmi fie furat în Gara de nord de cineva care să îl confunde cu o instalaÈ›ie de produs efecte luminoase într-o discotecă. Va trebui să îi fac totuÈ™i o husă într-una din zile, ca să scap de griji. Am privit de-a lungul trenului în timp ce am coborât: undeva, dintr-un vagon aproape de locomotivă a mai coborât un om, se vede treaba că era localnic pentru că s-a pierdut rapid printre linii înainte de a-mi da seama pe unde a luat-o. Locomotiva a È™uierat scurt de trei ori, s-a pus în miÈ™care, impiegatul care îi dăduse plecarea a privit o clipă spre mine apoi a intrat în căldura biroului de miÈ™care È™i în numai câteva clipe am rămas singur pe peronul pustiu. Am dat din umeri: nu era prima data când trebuia să mă descurc prin forÈ›e proprii aÈ™a că am pornit-o spre ieÈ™irea din gară. Pustiu! Nici È›ipenie de om cât vedeai cu ochii de-a lungul străzii. După un timp din întuneric È™i ceață s-a desprins o maÈ™ină destul de veche care s-a apropiat scârțâind din toate încheieturile până a ajuns în dreptul meu unde a oprit. Din ea a coborât încet È™i parcă ezitând È™oferul: - SunteÈ›i Topograful? Printre altele eram È™i topograf dar nu eram deloc obiÈ™nuit să fiu apelat aÈ™a. Drept care am ezitat destul de mult cu răspunsul meu. Suficient de mult cât să îl văd pe È™ofer că se neliniÈ™teÈ™te dintr-o dată È™i se apropie dintr-o dată aproape speriat. - M-a trimis domnul inginer È™ef Dobrotescu, de la mină, să aÈ™tept la trenul acesta un topograf care vine de la BucureÈ™ti să măsoare în mină… Dumneavoastră sunteÈ›i? Ei da, se pare că eu eram. După ce i-am comunicat asta È™i È™oferului, l-am văzut destinzându-se dintr-o dată, uÈ™urat de parcă ar fi scăpat din cine È™tie ce primejdie. Cine È™tie ce zbir de È™ef mai era È™i Dobrotescu ăsta dacă putea inspira o asemenea teroare oamenilor lui. Trebuia să fiu atent cu el, mi-am spus eu în timp ce mă instalam cu bagaje cu tot pe bancheta din spate. DeÈ™i atunci când am vorbit cu el la telefon să stabilim detaliile părea un om destul de cumsecade. Urma să văd mâine cum voi proceda cu el. După ce porni maÈ™ina, È™oferul se întoarse ceva mai liniÈ™tit parcă spre mine: - Mi-a spus domnul inginer-È™ef să vă cazez la hotel È™i să vin dimineață pe la zece să vă aduc la mină. Dacă este prea devreme să îmi spuneÈ›i ora la care vă convine È™i vin să vă iau… Am ezitat puÈ›in înainte de a-i da răspunsul. Am fost tentat să îi spun apoi să vină la zece È™i jumătate, numai pentru a face o breșă în È›esătura atât de migălos È›esută de Dobrotescu. Dar aducându-mi aminte de panica bietului È™ofer la simpla mea ezitare, am preferat să nu le dau peste cap planurile, mai ales că acum conducea cu o viteză destul de mare pe străzile pustii. - E perfect la zece am spus eu, È™i m-am aplecat peste umărul lui să privesc vitezometrul: peste o sută douăzeci pe oră. Nu îmi plăcea deloc mai ales că străzile erau înguste È™i carosabilul destul de umed. Se pare că aceeaÈ™i părere a avut-o È™i un agent de poliÈ›ie pentru că din bezna unei străzi lăturalnice s-a pornit o sirenă È™i noaptea o fost dintr-o dată luminată de lumina intermitentă a unui girofar. Șoferul a dat oarecum plictisit din umeri È™i a încetinit în timp ce eram depășiÈ›i de o maÈ™ină de poliÈ›ie. A oprit maÈ™ina fără să coboare deschizând doar geamul È™i aÈ™teptându-l pe agent să se apropie. Acesta pregătea deja carnetul de amenzi. - E a doua oară luna asta când depășeÈ™ti viteza legală. De data asta nu te mai iert, făcu agentul morocănos È™i începu să scrie. Se vede treaba că se cunoÈ™teau de multă vreme pentru că È™oferul meu începu să zâmbească liniÈ™tit È™i se aplecă puÈ›in pe gemul deschis. - Nu te mai chinui cu hârtiile… Sunt cu Topograful… Nici dacă ar fi spus că este cu regina Angliei nu ar fi obÈ›inut un efect mai dramatic. Carnetul de amenzi a dispărut ca prin farmec È™i poliÈ›istul a încremenit într-o poziÈ›ie aproximativă de drepÈ›i. A aprins lanterna È™i a încercat să lumineze locul din spate al maÈ™inii apoi poate că È™i-a dat seama că asta ar însemna un fel de sacrilegiu aÈ™a că s-a mulÈ›umit să lumineze roÈ›ile maÈ™inii înclinându-se spre locul unde bănuia că aÈ™ fi eu. - Să trăiÈ›i! îmi salută el respectuos teodolitul, care tronând pe valiză părea mult mai impresionant decât mine în penumbra din maÈ™ină. S-a întors apoi aspru spre È™ofer: - Cu atât mai mult trebuie să ai grijă! La hotel mergeÈ›i? UrmaÈ›i-mă! Vă conduc până acolo. Cu sirena È™i girofarul pornite a pornit înaintea noastră destrămând liniÈ™tea micului orășel. Norocul meu era că hotelul era situat destul de aproape. O clădire mică, cu patru etaje, în care luminile s-au aprins ca prin farmec atunci când È™oferul a deschis uÈ™a maÈ™inii ca È™i cum am fi fost aÈ™teptaÈ›i. O femeie între două vârste, elegantă se ridică de la recepÈ›ie È™i veni în întâmpinarea noastră. ÃŽn mână avea o cheie: - Vă aÈ™teptam domnule Popescu, poftiÈ›i pe aici, am fost anunÈ›aÈ›i de sosirea dumneavoastră, uitaÈ›i cheia de la cameră. Cea mai bună cameră pe care o avem. Restul formalităților le vom îndeplini mâine sau când va fi timp. Se întoarse spre È™oferul care încremenise cu teodolitul È™i valiza mea în mână. - PoÈ›i să pleci! De acum ne ocupăm noi. Anunță că domnul Popescu a ajuns cu bine! A aÈ™teptat până când È™oferul a închis uÈ™a apoi s-a întors iar spre mine: - Dacă ar fi fost după ei ar fi trebuit să coborâți încă din noaptea asta în mină să o măsuraÈ›i, a spus ea puÈ›in ironic. E timp pentru toate, nu-i aÈ™a? mă întrebă dar cum întrebarea părea să fie pur retorică, nu i-am răspuns È™i am privit cheia încercând să aflu cam unde ar putea fi camera 101. Văzându-mi nedumerirea zâmbi: - Am să vă dau pe cineva să vă ajute la bagaje È™i să vă arate camera, spuse ea È™i se îndreptă spre birou unde apăsă pe o sonerie. Dintr-o cameră din spate ieÈ™i o fată somnoroasă, căscând È™i frecându-se la ochi. - TrezeÈ™te-te Angela. Nu o să îți È›in toată noaptea locul. Condu-l pe domnul la camera 101 È™i ia-l pe băiat să vă ajute la bagaje. Ai grijă cum te porÈ›i adăugă ea în È™oaptă, dar suficient de tare ca să aud È™i eu. E Topograful! Nici dacă ar fi primit în plină figură o cană de apă rece Angela nu s-ar fi trezit mai repede. Privindu-mă cu ochi mari È™i înspăimântaÈ›i, apucă pe bâjbâite valiza È™i teodolitul È™i o luă înainte È™optind abia auzit spre ea: - Am înÈ›eles, doamnă directoare! Apoi întorcându-se din mers spre mine: - UrmaÈ›i-mă domnule. Am început să urc scările în urma ei, apoi, după ce am dat colÈ›ul i-am luat valiza È™i teodolitul din mână, nu suport să îmi ducă o femeie bagajele È™i se vedea treaba că ea uitase că trebuia să cheme pe cineva să ne ajute. ÃŽn timp ce o urmam ce mă întrebam dacă nu cumva mamele din oraÈ™ își speriau copii mici cu vorbele: „ Culcă-te că dacă nu, chem Topograful!†Ei bine, Topograful venise, era mort de somn È™i habar nu avea ce se întâmplă. Dar din câte îl cunoÈ™team era hotărât să afle. Angela îmi deschisese uÈ™a camerei, eu am aÈ™ezat valiza È™i teodolitul în debaraua de lângă ușă, apoi îmi arătă baia, È™ifonierul unde să îmi aÈ™ez hainele È™i voi să plece. Am prins-o de mână. - AÈ™teaptă puÈ›in Angela. Vreau să te rog ceva… RoÈ™i toată È™i își trase mâna. - Nu se poate domnule… Eu sunt măritată. Dar la È™apte mă schimbă Valerica, È™i ea nu este… Am început să râd din toată inima È™i m-am aÈ™ezat pe pat făcându-i semn să se aÈ™eze alături. - Nu despre asta este vorba Angela. Voiam pur È™i simplu să te întreb ce naiba este cu oamenii din oraÈ™ul acesta? Făcu ochii mari È™i mă privi mută fără să înÈ›eleagă. Am scuturat exasperat din cap. - Angela, toÈ›i oamenii pe care i-am întâlnit se poartă cu mine de parcă aÈ™ fi prinÈ›ul moÈ™tenitor. De ce? Sunt un simplu topograf. Am să măsor galeriile minei o lună, două, trei, cât o să fie nevoie, o să actualizez planurile apoi voi pleca să-mi văd de ale mele. De ce se poartă aÈ™a cu mine? Angela plecă capul È™i începu să aÈ™eze o cută inexistentă pe pătură. Mă privi o clipă fugar apoi plecă iar ochii: - A… asta era? ȘtiÈ›i mina a fost închisă cu peste È™ase ani în urmă. A fost trecută în conservare… Și tot oraÈ™ul depinde de ea. ToÈ›i bărbaÈ›ii care lucrau în mină sunt È™omeri. Acum veniÈ›i È™i măsuraÈ›i mina… Dacă găsiÈ›i totul în regulă, avu o ezitare È™i mă privi iar cu coada ochiului, mina se va deschide din nou. Cred că vor să vă câștige bunăvoinÈ›a… M-am ridicat în picioare, m-am apropiat de teodolit È™i i l-am arătat: - Ar trebui atunci să câștige mai degrabă bunăvoinÈ›a acestui mic instrument. Dacă el zice că galeriile sunt drepte, sunt drepte. Iar dacă sunt contorsionate de trecerea timpul sunt È™i gata. Nici eu nici el nu putem minÈ›i, aÈ™a că ar fi bine ca toÈ›i să se poarte normal cu mine. A dat să plece dar în ușă s-a oprit È™i a privit la ceas apoi s-a întors roÈ™ind spre mine: - E numai patru… Până la ora È™apte nu ne deranjează nimeni. Dacă vreÈ›i rămân cu dumneavoastră să vă È›in de urât. Am privit-o cum își frământa neliniÈ™tită mâinile sub È™orÈ›uleÈ›ul alb, ca de subretă. Două È™uviÈ›e rebele îi încadrau faÈ›a, dându-i un farmec aparte. M-am apropiat încet de ea È™i ezitând am apucat-o de bărbie încercând să-mi înving oboseala. Avea pielea albă, mătăsoasă È™i o simÈ›eam tremurând. - Angela dragă, am călătorit toată noaptea cu trenul. Sunt obosit È™i tot ce vreau este să dorm. Și apoi nimeni, crede-mă, nimeni nu mă va poate face să măsluiesc rezultatele măsurătorilor. Nici măcar o fată atât de drăguță ca tine. Ce va fi, va fi… Am sărutat-o cât de cast am putut eu pe frunte È™i m-am uitat la ea cum a plecat întorcând capul È™i privindu-mă încă o dată din ușă cu niÈ™te ochi mari, căprui, nedumeriÈ›i È™i parcă vinovaÈ›i, lăsându-mă È™i pe mine la fel de nedumerit: era prima fată pe care o sărutasem fie È™i pe frunte. SenzaÈ›ia nu fusese chiar atât de dezagreabilă cum mă aÈ™teptasem. Cum somnul îmi fugise cu totul am ieÈ™it în balcon să privesc oraÈ™ul. La numai trei sute de metri în faÈ›a mea se zărea gara. Era legată de oraÈ™ de o pasarelă care traversa liniile de cale ferată È™i peste care aÈ™ fi putut trece să ajung la hotel în numai trei minute. ÃŽn loc să îmi arate cineva drumul au preferat să deranjeze un È™ofer, pe directoarea hotelului È™i mai È™tiu eu pe cine pentru a-mi câștiga bunăvoinÈ›a. Sau din cu totul alt motiv. Pe care eram ferm hotărât să îl aflu a doua zi. Mai ales că din câte È™tiam eu nu gradul de conservare al unor galerii hotăra redeschiderea unei mine. Ci cantitatea de cărbune, calitatea lui È™i costul de extragere. Prea mă credeau copil sau poate că îmi scăpa mie ceva. * M-am trezit uÈ™or, fără să fie nevoie să mă scoale cineva cam pe la nouă dimineaÈ›a, am făcut un duÈ™ rapid m-am îmbrăcat È™i am coborât în restaurantul hotelului, nu înainte de a-mi pregăti teodolitul È™i un rucsac mic, uÈ™or de purtat în care am pus restul instrumentelor de care urma să am nevoie în mină. Am luat o masă uÈ™oară, dacă trebuia să cobor astăzi în mină nu voiam să fiu prea plin, apoi am rugat pe fata de la recepÈ›ie, bănuiam că ea trebuia să fie Valerica, pentru că mă privea mereu curioasă în timp ce vorbeam cu ea, să sune la mină să vadă dacă pot să trimită mai repede È™oferul după mine. - Nu-i nevoie domnule Popescu. Șoferul aÈ™teaptă deja afară… È™tiÈ›i în cazul că vreÈ›i să ajungeÈ›i mai repede. I-am întins cheia de la cameră È™i am privit-o mai bine. Era o roÈ™cată sprinÈ›ară È™i veselă care m-a făcut să-mi pară bine că nu a fost ea de serviciu azi noapte. O clipă mâinile ni s-au atins când i-am dat cheia È™i ochii ni s-au întâlnit iar ea a zâmbit uÈ™or perfect conÈ™tientă de farmecul ei. ÃŽntr-o bună zi, când va afla va fi foarte dezamăgită dar simÈ›eam nevoia să amân cât mai mult acest moment. A înclinat capul È™i a făcut semn unui tânăr care aÈ™tepta prin apropiere È™i acesta s-a repezit afară de unde a sosit însoÈ›it de È™ofer. - Bună dimineaÈ›a, a spus acesta repezindu-se vesel spre mine. Cum aÈ›i dormit? întrebă el È™i arătă cu un semn pe care credea că l-am văzut numai eu spre recepÈ›ioneră. - A dormit foarte bine, a răspuns țâfnoasă în locul meu, Valerica. Și nu cred că este problema ta cu cine a dormit, dacă asta voiai cumva să întrebi, l-a pus ea la punct. Am încercat să îmi ascund un zâmbet È™i l-am urmat pe È™ofer afară. Cum orășelul era destul de mic se pare că toată lumea se cunoÈ™tea cu toată lumea È™i mai ales își cunoÈ™teau destul de bine unul altuia ocupaÈ›iile din timpul liber. Acum am văzut mai bine maÈ™ina de astă noapte: era un Mercedes vechi dar bine întreÈ›inut. Văzându-mi privirea È™oferul mi-a deschis uÈ™a È™i a oftat: - Acum câțiva ani schimbam maÈ™inile de două ori pe an. Cum i se părea directorului că nu mai luceÈ™te, gata luam alta. Pe vremea aia mina mergea din plin È™i pe acolo se învârteau banii cu lopata. A aÈ™teptat până m-am aÈ™ezat comod apoi înainte de a porni m-a privit în oglinda retrovizoare, spunând: - Acum că aÈ›i venit dumneavoastră, poate că se vor întoarce iar vremurile bune. Am privit la oraÈ™ul care își defila monoton clădirile dezolante pe lângă noi. Totul lăsa impresia de paragină, de loc de la capătul lumii. Oare chiar toÈ›i oamenii care locuiau acolo își legau speranÈ›ele de prezenÈ›a mea în oraÈ™? L-am atins pe È™ofer pe umăr ca să îl fac atent: - Eu am venit aici să măsor niÈ™te galerii vechi! De ce toată lumea crede altceva? Mi-a căutat privirea în oglinda retrovizoare È™i a râs mânzeÈ™te când mi-a întâlnit-o: - Mai È™tim È™i noi câte ceva, a zis el enigmatic È™i a început să claxoneze pentru că ajunsesem deja la poarta minei. Uite un om pe care avea fie foarte greu să îl conving că nu mă culcasem cu Valerica È™i că nu eu eram cel sortit să salvez oraÈ™ul. * Când l-am întâlnit pe Dobrotescu, inginerul-È™ef al minei, primul lucru pe care l-am întrebat după ne-am salutat a fost: - VreÈ›i să îmi spuneÈ›i È™i mie de ce toată lumea mă crede salvatorul oraÈ™ului? Râsul lui nu mi s-a părut foarte sincer dar era un râs totuÈ™i. Speram ca după râs să vină È™i o explicaÈ›ie. Mi-a făcut semn să mă aÈ™ez, s-a aÈ™ezat È™i el , apoi a comandat două cafele È™i numai după ce au sosit a început să îmi vorbească. - Domnule Popescu, aÈ™a cum am vorbit È™i la telefon sarcina dumneavoastră este să ridicaÈ›i planurile din galeriile pe care vi le indicăm noi. Este posibil ca în cinci ani cât a fost în conservare galeriile să fi suferit schimbări, tasări È™i alte modificări. Atât! Ce nu È™tie lumea este că indiferent cum arată aceste galerii mina tot se va deschide. De fapt a fost o greÈ™eală faptul că s-a închis. Aici este cărbune de o calitate excepÈ›ională care cu puÈ›in efort poate deveni perfect exploatabil. A mai sorbit o gură de cafea, a privit pe geam unde un grup de mineri încercau să pună pe roate câteva vagonete ruginite, apoi s-a întors iar spre mine: - Deja au început să lucreze cam două sute de mineri. Deocamdată nu avem producÈ›ie, lucrează la amenajări, deschid galerii prăbuÈ™ite, amenajează suitoarele de aeraj, măsoară nivelul metanului, toate chestiile de rutină de care este nevoie ca mina să învie din nou. AÈ™a că indiferent de ceea ce veÈ›i măsura, peste numai câteva luni aici vor lucra mii de oameni… Cineva acolo sus s-a trezit în sfârÈ™it la realitate È™i a văzut că este mai ieftin să extragi cărbune aici în È›ară decât să îl cumperi pe bani grei din afară… Auzisem toate astea la plecarea din BucureÈ™ti. Și mai È™tiam că atunci când mina va funcÈ›iona din plin, va fi înfiinÈ›at un nou compartiment de investiÈ›ii cu zeci de topografi. Dar până atunci mai aveam o nedumerire: - Dacă toate astea se cunosc, de ce mă privesc oamenii din oraÈ™ ca pe Mesia? Inginerul-È™ef m-a privit pe furiÈ™, a pus cana de cafea deoparte È™i s-a ridicat de la masă privind pe geam afară. - E greu de crezut, a început el într-un târziu să vorbească, că la începutul mileniului trei oamenii mai cred încă în tot felul de superstiÈ›ii, dar am impresia că ei cred că dumneata eÈ™ti cel care eÈ™ti sortit să deschizi mina. ÃŽncă de când am dus tratative cu firma dumitale să ne trimită un topograf s-a răspândit zvonul acesta. Eu să fiu în locul dumitale aÈ™ profita din plin de treaba asta cât aÈ™ rămâne pe aici. Nu mai sunt eu foarte tânăr dar tot am văzut că oraÈ™ul are fete frumoase…Poate unele dintre el cred că norocul este molipsitor È™i se transmite prin fricÈ›iune … È™i râsul lui gros la gluma în doi peri m-a urmărit multă vreme. * După instructaj când am coborât în mină mi l-au dat pe Milu să mă însoÈ›ească È™i să-mi care teodolitul. - E băiat de treabă, mi-a spus inginerul-È™ef zâmbindu-mi complice. Și cunoaÈ™te mina ca nimeni altul, a mai adăugat el privind oarecum jenat într-o parte. Numai că ar trebui să aveÈ›i grijă de el È™i mai ales să nu prea băgaÈ›i în seamă ce spune… Apropo de superstiÈ›iile care încă mai bântuie prin zona noastră… Contrariat puÈ›in de această contradicÈ›ie, Milu ar trebui să mă poarte prin mină dar cu condiÈ›ia ca eu să am grijă de el, am plecat să îl întâlnesc. ÃŽmi era frică să nu fie vreun împătimit al paharului È›inut prin mină mai mult din milă, ca să nu fie dat afară. Dar când l-am văzut cum ne aÈ™tepta în sala de pontaj sprijinit de perete È™i privind cu ochii mari È™i albaÈ™tri în gol am priceput pe dată despre ce este vorba. - Milu… Milule, l-a strigat inginerul-È™ef. S-a desprins de perete cu o miÈ™care înceată a privit în jur apoi când l-a descoperit pe cel care l-a strigat a pornit să se apropie cu paÈ™i mari. Era un tânăr la vreo 25 de ani È™i totul părea la el uriaÈ™. S-a oprit în faÈ›a noastră privind când la mine când la È™ef. - Milule, a început el să-i spună tare, aÈ™a cum i-ai vorbi unui surd, de astăzi mergi cu domnul Alex prin mină. ÃŽi cari instrumentele È™i îi arăți pe unde să o ia. Și să ai grijă de el, ai înÈ›eles Milule? Milu dădu fericit din cap de parcă ar fi fost pus să o însoÈ›ească pe Pamela Anderson pe plaja din Malibu. I-am dat teodolitul È™i rucsacul în care aÈ™ezasem compasul Suunto, ruletele, nivelele È™i clinometrul, preferând să păstrez eu schiÈ›ele. Avându-le la îndemână, la o adică aÈ™ fi putut ieÈ™i È™i singur din mină. - Hai ia-o înainte, să-mi arăți drumul, l-am îndemnat după ce am rămas singuri. ÃŽn loc să o luăm spre galeria care ducea în mină a luat-o prin spatele clădirii sălii de pontaj. După câțiva paÈ™i m-am oprit nedumerit: - Păi ce facem Milule, nu intrăm? l-am întrebat eu È™i am arătat spre galeria de coastă care intra în dealul din faÈ›a noastră. M-a privit înspăimântat ca È™i cum ar fi făcut greÈ™eala vieÈ›ii lui. A lăsat jos teodolitul È™i a început să își frământe neliniÈ™tit mâinile privind È›intă în ochii mei. Un timp a încercat în zadar să îmi spună ceva È™i abia într-un târziu a reuÈ™it să mă întrebe: - Lampă È™i mască nu luăm? M-am făcut că nu îi aud vocea peltică È™i bâlbâită È™i mi-am dat o palmă peste frunte È™i am izbucnit în râs. Apoi m-am apropiat de el È™i l-am prins de umeri. - Milule, băiatule dragă… Eu cobor pentru prima dată în mină aÈ™a că tu trebuie să ai grijă de mine È™i să îmi spui tot ce trebuie să fac. Ai înÈ›eles? Ideea că cineva este mai neajutorat ca el a pătruns greu până la mintea lui dar odată ajunsă acolo i-a luminat ochii albaÈ™trii È™i i-a adus un surâs timid pe buze. - Bun, am spus eu mai liniÈ™tit, atunci să mergem. La instructajul făcut cu numai o oră înainte mi s-au înfățiÈ™at pe parcursul a câteva minute nesârÈ™ite toate modurile în care poÈ›i muri intrând în mină încât mă È™i miram că la terminarea È™utului mai ieÈ™ea vreun miner viu din mină. - AveÈ›i grijă, ne spunea solemn bătrânul miner ciung care È›inea instructajul. Nu atingeÈ›i cu mâna firul conductor al locomotivei electrice. Nu sunt decât 110 volÈ›i dar în mină la câtă umezeală este ajunge È™i atât. Dacă simÈ›iÈ›i un miros cât de cât suspect, puneÈ›i imediat masca si anunÈ›aÈ›i dispecerul de la primul telefon. Nu părăsiÈ›i podeÈ›ul de la marginea galeriilor È™i nu mergeÈ›i pe linii. Chiar dacă vagonetele de mină sunt mici, liniile sunt alunecoase È™i repede puteÈ›i ajunge aÈ™a ca mine, È™i ne scutură prin faÈ›a ochilor înspăimântaÈ›i ciontul roÈ™u al mâinii retezate aproape de cot. ÃŽn sala de instructaj fusesem numai eu È™i încă doi specialiÈ™ti veniÈ›i de la Centrală. - Și mai ales, își încheie el pomelnicul, nu uitaÈ›i că aveÈ›i statutul de vizitatori. Nu faceÈ›i nici un singur pas dincolo de intrarea minei fără să fiÈ›i însoÈ›iÈ›i de un miner adevărat… Am luat-o încet după minerul meu adevărat È™i am intrat în lămpărie. O sală imensă, plină de rafturi pe care se odihneau lămpi de mină È™i măști. Văzând că Milu dă fetei de la intrare bucățica mică de metal care o È›inuse la brelocul de chei am căutat-o È™i eu marca pe care mi-o dăduse inginerul-È™ef. - Vizitator? mă întrebă ea văzând inscripÈ›ia de pe ea. La răspunsul meu afirmativ mi-a arătat un raft de lângă intrare: - LuaÈ›i o lampă È™i o mască de acolo È™i veniÈ›i să vă înregistrez seria. Lampa avea în spate un fel de priză È™i am extras-o destul de greu din ea. Am luat È™i o mască È™i în timp de fata îmi nota într-un registru numerele È™i numele, am spus aÈ™a mai mult ca să fac conversaÈ›ie. - Dar È™tiu că aveÈ›i măsuri de securitate serioase aici nu glumă! - E pentru securitatea dumneavoastră domnule nu pentru a noastră. Acumulatorii lămpii È›in zece ore… Dacă în timpul ăsta lampa nu ajunge înapoi în raft la încărcat atunci È™tim că vi s-a întâmplat ceva È™i anunțăm salvatorii să vină după dumneavoastră. PuneÈ›i-vă È™i casca asta vă rog… ÃŽncurajat astfel am început să mă uit îngrijorat după Milu. Verifica lumina lămpii cu gesturi experte apoi cu miÈ™cări la fel de sigure își prinse masca la centură la spate că să nu îl incomodeze la mers. Văzându-mi privirea fata de la birou mă întrebă: - IntraÈ›i cu Milu? La răspunsul meu afirmativ dădu liniÈ™tită din cap: - Atunci sunteÈ›i în siguranță. Milu cunoaÈ™te mina ca nimeni altul. Parcă s-a născut în ea… Cum se apropiase È™i Milu între timp i-a spus în timp ce închidea registru: - Milule să ai grijă de domnul, ai auzit? Că dacă ieÈ™iÈ›i întregi, de bucurie poate mă invită pe urmă la o cafea. Milu o privi lung, apoi plecă privirea: - Domnul Alex este Topograful! A spus-o pe tonul pe care ar fi spus: „ Domnul Alex este Dumnezeu!†Am privit-o pe fată în ochi aÈ™teptând să văd ceea ce deja eram obiÈ™nuit: curiozitate, dorinÈ›a de a-mi fi pe plac, sau numai simpatie. ÃŽn loc de asta am văzut cum își muÈ™că buzele È™i în ochii ei am citit doar o sfâșietoare tristeÈ›e. Se întoarse spre Milu care se uita la ea cu o rugăminte mută. ÃŽÈ™i strânse buzele ca È™i cum ar fi vrut să spună ceva apoi se opri brusc. Se uită pe furiÈ™ în jur apoi mă prinse de braÈ› È™i spuse într-o È™oaptă precipitată: — Nu coborâți azi în mină. Pentru numele lui Dumnezeu nu coborâți azi cu nici un preÈ› în mină! Intrigat, am vrut să o privesc mai bine dar de după rafturi apăru chiar inginerul-È™ef care o privi încruntat: — Vă aÈ™teaptă cei de la controlul măștilor în biroul din spate doamna Magda! O conduse cu privirea până se convinsese că a intrat în birou apoi se întoarse zâmbind spre noi: — Am vrut doar să mă asigur că totul se desfășoară în ordine. Vă doresc spor la treabă È™i … noroc bun! Am ieÈ™it afară din lămpărie urmăriÈ›i de privirea scrutătoare a directorului. Oare de ce mi se părea că Dobrotescu ăsta avea azi un zâmbet atât de fals!? L-am urmat pe Milu care chicotea încântat afară din lămpărie de parcă uitase deja toată întâmplarea: - Magdei îi place de dumneavoastră… M-am împiedicat de niÈ™te eclise È™i crampoane ruginite È™i abandonate în mijlocul drumului în timp ce intram în întunericul cald al minei. - A glumit numai Milule… a zis aÈ™a ca să îmi facă curaj. După vreo 40-50 de metri de la intrare când deja lumina de afară scăzuse simÈ›itor s-a oprit, s-a întors spre mine È™i È™i-a aprins lampa îndemnându-mă È™i pe mine să fac la fel. - O cunosc pe Magda, a spus el pornind-o înaintea mea. Nu a glumit deloc, a adăugat el serios È™i apoi nu a mai spus nimic aproape un kilometru până am ajuns la puÈ›ul principal. ÃŽn faÈ›a noastră mai aÈ™teptau câțiva mineri care întârziaseră ca să ia burghiele de la ascuÈ›it, un artificier cu ajutorul lui pe care i-am cunoscut după geanta neagră plină cu dinamită È™i după capetele capselor care le ieÈ™eau din buzunare. Mai întâi au intrat în colivie minerii. Și-au aÈ™ezat burghiele pe podeaua coliviei care mi se părea mai È™ubredă ca o foaie de carton găurită de ape, apoi unul din ei a spus semnalistului care aÈ™tepta lângă puÈ›: - Dă-i drumul. La orizontul trei. - Noroc bun, a răspuns acesta È™i a tras de un mâner. Trei sunete lungi È™i trei scurte au sfâșiat tăcerea È™i colivia a pornit ca o săgeată în întunericul fără fund al puÈ›ului. După un timp care mi s-a părut fără sfârÈ™it, din străfunduri È™i-a făcut apariÈ›ia înjghebarea de fiare È™i plase de sârme în care urma să mergem È™i noi. Când a ajuns în dreptul nostru, semnalistul a deschis uÈ™a din plasa de sârmă È™i l-a poftit pe artificier È™i pe ajutor. A privit de-a lungul galeriei apoi la Milu ca È™i cum eu nu aÈ™ fi existat: - Tot la orizontul cinci mergeÈ›i? Milu a dat numai uÈ™or din cap È™i a arătat spre mine: - Este Topograful! Semnalistul ne-a făcut semn să intrăm: - Repede atunci, până nu vine cineva. A închis uÈ™a în spatele nostru È™i a început să transmită un cod complicat de semnale până când într-un târziu, convinsă, colivia a pornit-o brusc în jos. M-am apucat strâns de o bară: - Nu mergem cam repede? Ajutorul artificierului, un băiat cam la vreo douăzeci de ani mă privi chiorâș apoi spuse răstit: - Când transportă explozibil, colivia merge numai cu doi metri pe secundă. ÃŽn rest merge cu È™ase… Am privit la întunericul din faÈ›a mea. După viteza cu care defilau prin faÈ›a noastră capete de È›evi, bare ruginite È™i din loc în loc câte o galerie nu prea îmi păreau mie doi metri pe secundă dar am preferat să tac. Cum timpul trecea încet È™i defilarea de umbre È™i lumini din faÈ›a noastră părea că nu se mai sfârÈ™eÈ™te am întrebat iar: - Și de ce nu a vrut să ne lase È™i pe noi în colivia asta daca tot mergeam în acelaÈ™i loc? PuÈ™tiul de lângă artificier ridică puÈ›in lampa să îmi lumineze faÈ›a. Ridică din umeri apoi întrebă: - Nu v-a spus la instructaj? Dinamita se transportă numai cu artificierul È™i ajutorul în colivie… Mai È›ineam eu minte câte mi-a spus ciungul! Dar acum eram hotărât să aflu: - Bine, bine dar de ce? PuÈ™tiul privi spre artificier È™i nu spuse nimic. Acesta scuipă scârbit în întunericul din faÈ›a noastră apoi se întoarse spre mine. - Oricât de bine ar fi stabilizată, dinamita din când în când mai È™i explodează. AÈ™a din senin… Din cauza impurităților, a îngheÈ›ului sau mai È™tiu eu de ce din când în când bubuie fără nici un motiv la cel mai mic È™oc… Sau capsele pocnesc de la curenÈ›i vagabonzi… - Aha, am spus eu È™i am înghiÈ›it în sec. Pentru limitarea pierderilor de vieÈ›i omeneÈ™ti în caz că… Artificierul încuviință uÈ™or din cap È™i se întoarse spre perete. Milu mă trase uÈ™or de mânecă È™i m-am întors nedumerit spre el. - Dacă nu veneam acum odată cu ei, am fi pierdut o grămadă de timp. Colivia ar fi ajuns sus înapoi numai peste vreo jumătate de oră. Am dat din cap È™i m-am bucurat când în sfârÈ™it am ajuns jos. Cei doi È™i-au luat în spate genÈ›ile cu dinamită È™i capse apoi s-au pierdut în întunericul palid al galeriei, nu înainte de a arunca spre noi un posomorât: - Noroc bun! - Noroc bun! le-am răspuns eu apoi m-am întors spre Milu: - Auzi Milule, de unde își dau toÈ›i seama că eu sunt un vizitator? Milu mă privi lung, parcă cu milă apoi se întinse È™i îmi luă casca din cap È™i mi-o arătă: - După asta! E galbenă, ca să se vadă de departe. AÈ™a au căștile toÈ›i vizitatorii. Și poate după salopete că sunt prea noi… Am zâmbit abătut È™i mi-am pus casca înapoi pe cap: - Bine-bine, m-ai liniÈ™tit. Am crezut că am eu o mutră de fraier! M-am făcut că nu văd cum zâmbeÈ™te È™i pe o băncuță de lângă puÈ›, sub un bec anemic am desfăcut planurile È™i i-am arătat unde voia inginerul È™ef să ajungem. La vreo trei kilometri depărtare la niÈ™te galerii părăsite de câțiva ani buni È™i pe care conducerea minei voia să le redeschidă cu prioritate. După numai vreo sută de metri becurile au început să fie tot mai rare apoi au dispărut cu totul aÈ™a că a trebuit să ne bazăm numai pe lămpile noastre de miner. Spre deosebire de minerii care le purtau ataÈ™ate la cască, Milu purta cordonul lămpii pe după gât iar lampa îi atârna undeva pe la cotul mâinii drepte. DeÈ™i putea părea o poziÈ›ie incomodă se pare că după un timp înveÈ›i destul de uÈ™or să îi dirijezi lumina acolo unde ai nevoie prin miÈ™cări imperceptibile ale braÈ›ului. Am făcut È™i eu ca el È™i destul de repede am ajuns să pot să È›in pasul cu Milu, fără să mă mai împiedic de micile ridicături care ieÈ™eau pe neaÈ™teptate din podeÈ›ul de lemn pe care mergeam. ÃŽn curând aspectul galeriilor a început să se schimbe: din tavanul jos È™i umed a început să atârne un fel de firiÈ™oare subÈ›iri pe care praful se aÈ™ezase netulburat ani de zile astfel că acum avea o înfățiÈ™are de fuioare de ceață care se sfâșiau la cea mai mică atingere. Milu ridicase de pe jos o coadă veche de târnăcop È™i acolo unde erau prea dese le sfâșia fără nici o milă, lăsând în urma noastră un loc gol pe mijlocul galeriei de parcă ar fi fost siajul unei nave. După aprecierile mele ar fi trebui să mai avem vreo două, trei sute de metri când Milu s-a oprit brusc, a întins mâna în spate să mă oprească È™i mi-a spus È™optit: - StaÈ›i! Să stingem lămpile! È™i fără să mai aÈ™tepte să vadă ce fac eu, el a stins-o pe a lui. Am bâjbâit o vreme È™i eu după buton, în cele din urmă l-am găsit È™i am stins-o iar în jurul nostru s-a lăsat un întuneric ca la începutul vremurilor. Un timp în faÈ›a ochilor mi-au jucat fosfene luminoase în formă de filament de bec, privisem la lampă chiar înainte de a o stinge, apoi după un timp au dispărut È™i ele. De undeva din tavan se auzea picurând apă. Sunetul ritmic al picăturilor căpăta în întuneric rezonanÈ›e cosmice. - Ce s-a întâmplat Milule? De ce să stingem lămpile? am întrebat eu în È™oaptă. - Nu spuneÈ›i nimic, domnu Alex. TăceÈ›i È™i priviÈ›i numai atent în față! Un timp nu am văzut nimic. Apoi, la fel de palidă ca fosfenele dinainte, am văzut o luminiță în capătul galeriei. ÃŽncetul cu încetul s-a făcut mai mare, mai luminoasă È™i după miÈ™cări părea lampa unui miner care se apropia de noi. Din față se auzeau niÈ™te zgomote ritmice ca È™i cum cel care se apropia ar fi ciocănit cu un ciocan în peretele galerei. Zgomotul se auzea înfundat din cauza distanÈ›ei dar se auzea clar. Apoi a dispărut È™i lumina È™i zgomotul È™i l-am auzit pe Milu gemând înspăimântat: — ÃŽnchideÈ›i ochii domnu Alex È™i nu-i deschideÈ›i până nu vă spun eu. Am dat să îl întreb de ce dar de undeva din față s-a auzit un zgomot nou ca È™i când un câine uriaÈ™ s-ar fi apropiat prin întuneric de noi. ÃŽnspăimântat am dat să deschid ochii È™i să aprind lampa dar ca È™i cum ar fi simÈ›it ce vreau să fac Milu m-a atins prin întuneric pe umăr È™i mi-a È™optit: — AduceÈ›i-vă aminte de nevasta lui Lot! Poate că nici o altă frază nu ar fi avut un asemenea efect: am închis cu putere ochii È™i m-am gândit în sinea mea că de mâine voi fi doar un nou Milu plimbându-mă senin È™i nepăsător prin lume. Zgomotul s-a apropiat mai mult È™i în jurul nostru a început să miroase a mâl vechi È™i a încă ceva ca È™i cum cineva ar fi presărat mosc È™i scorÈ›iÈ™oară în jurul nostru. ÃŽmi venea să strănut È™i numai îndemnul biblic al lui Milu m-a făcut să stau nemiÈ™cat È™i cu ochii închiÈ™i când ceva mare care părea imens cât toată galeria a părut să se apropie de mine È™i să mă amuÈ™ine pe îndelete. Apoi după o clipă lungă cât veÈ™nicia fiinÈ›a din faÈ›a mea a pufnit nemulÈ›umită È™i a trecut la Milu de unde a trecut imediat mai departe cu acelaÈ™i pufnet de nemulÈ›umire. Un timp s-a aÈ™ternut tăcerea apoi ceva a părut să se frece de pereÈ›ii galeriei È™i să se întoarcă mârâind È™i pufnind în întunericul din adâncul minei. Un urlet prelung È™i scrâșnit a părut să se audă de undeva din depărtările întunecate ale galeriei dar poate că doar mi s-a părut. M-am simÈ›it apucat cu putere de cot È™i Milu s-a apropiat È™i mai mult în întuneric de mine, È™optindu-mi: - Să ne întoarcem È™i să plecăm domnu Alex. Acum! Vă rog! Din vocea È™ovăielnică È™i bâlbâită a lui Milu nu mai rămăsese nimic. Am vrut să protestez dar Milu mă împingea deja cu forță, înapoi pe drumul pe care venisem. - ÃŽntinde-È›i mână în față È™i pipăiÈ›i cablul telefonic din perete ca să vă ghidaÈ›i. ÃŽncă nu putem aprinde lămpile… Impresionat de spaima din vocea lui nu am îndrăznit să protestez È™i multă vreme am mers aÈ™a orbecăind prin întuneric. După un timp care mi s-a părut fără sfârÈ™it am zărit în depărtare luminile puÈ›ului. Abia atunci am aprins lampa È™i m-am oprit întorcându-mă spre Milu. - Nu mai fac nici un pas mai departe Milule până nu îmi spui ce se întâmplă. Am privit mai bine la el: - Și mi-ai lăsat È™i bunătatea de teodolit cu laser acolo. Trebuie să ne întoarcem să îl luăm. Milu a scuturat încăpățânat din cap: - Astăzi nu se poate domnul Alex. Vâlva băii s-a întors… E m-am întâlnit odată cu ea… De atunci mă bâlbâi È™i… nu mai pot …vorbi cu nici o fată. Avea o voce pierită È™i slabă È™i cât era el de mare se muiase ca o cârpă. I-am privit faÈ›a albă ca varul È™i am încercat să îl încurajez. - Ei haide Milule, suntem în mileniul trei, nu poÈ›i să mai crezi în fantome, strigoi È™i vâlve ale băilor. Precis am fost intoxicaÈ›i cu vreun gaz toxic… cine È™tie ce reziduuri gazoase s-au adunat în È™ase ani în adâncurile minei. - S-a întors domnule Alex… Trebuie să mergem repede sus să îi spunem domnului inginer. După teodolit, venim mâine mai mulÈ›i dacă avem noroc. Dacă suntem mai mulÈ›i ne lasă în pace. M-am îndreptat cu paÈ™i grăbiÈ›i spre lumina puÈ›ului: - Bine Milule să mergem, Chiar sunt curios ce o să spună inginerul È™ef despre poveste asta. Teodolitul trebuie recuperat altfel, mi-l impută cei de la firmă… È™i costă o avere. Cu Milu tăcut È™i abătut am ajuns la puÈ›. A pus mâna pe mânerul semnalului È™i a început să emită un cod complicat de semnale evitând să privească la mine. ÃŽntr-un târziu a venit È™i colivia È™i noi am urcat, cu Milu la fel de tăcut È™i evitând în continuare să mă privească. Când am ajuns sus la galeria de coastă semnalistul ne-a privit întrebător: - AÈ™a de repede? - Da, a mormăit morocănos Milu È™i a trecut grăbit pe lângă el. DeÈ™i nu mi-am dat seama când, în timpul acelei plimbări subterane nereuÈ™ite timpul trecuse pe neobservate astfel că atunci când am ieÈ™it din galeria de coastă soarele scăpătase după deal aruncând umbre lungi în faÈ›a noastră atunci când ne-am îndreptat spre lămpărie. ÃŽn timp de ne puneam în rastele măștile È™i lămpile, de după rafturi a apărut È™i Magda. - Ei cum e? a întrebat ea dar a privit mai mult spre Milu. Milu a privit într-o parte la mine apoi s-a apropiat de ea. A încercat să vorbească în È™oaptă dar È™i-a dat seama că tot o sa aud. Și nu aveam nici un chef să plec aÈ™a că a început să îi povestească. - Am văzut-o! Cum am intrat la orizontul cinci, în galeria părăsită a È™i venit. E nerăbdătoare tare… Nici măcar nu a aÈ™teptat să ajungem la ort. Am desfăcut în timpul acesta planurile pe masa Magdei. — Nu este nici o enigmă: priviÈ›i aici, la capătul galeriei este un suitor de aeraj. Dacă cineva a intrat pe acolo să măsoare concentraÈ›ia gazelor? Milu È™i Magda s-au privit o clipă unul pe altul apoi Milu mi-a explicat: - Toate suitoarele sunt surpate… A vrut să mai spună ceva dar s-a oprit. Vorbea iar greu È™i peltic ca atunci când l-am întâlnit. Mi-am adus aminte de izul de scorÈ›iÈ™oară È™i mosc din adâncuri È™i m-am înfiorat È™i m-am È™ters pe față de parcă aÈ™ mai fi simÈ›it pe piele răsuflarea fierbinte È™i umedă din adâncuri. Am scuturat din cap: precis au fost ceva gaze care ne-au intoxicat. Am privit spre Magda È™i am arătat spre telefonul de pe biroul ei. - Te rog… vreau să vorbesc cu inginerul-È™ef dacă se poate. A format un număr È™i mi-a întins receptorul: - Am făcut legătura la secretara dumnealui… La solicitarea mea mi-a răspuns o voce de femeie, părea să fie aceeaÈ™i care ne-a adus cafelele când eram în biroul inginerului-È™ef. -A plecat din oraș… Numai mâine dimineață la opt îl mai puteÈ›i găsi. Nu mai era nimic de făcut astăzi. Am lăsat rucsacul cu echipamente È™i planurile Magdei să ni le încuie în dulap până mâine apoi am plecat cu Milu la baie. O sală imensă, se vede că fusese construită să se poată îmbăia mii de oameni în acelaÈ™i timp. Acum din È™irurile lungi de duÈ™uri funcÈ›ionau numai câte unul două, ici-colea. Mi-am pus salopetele noi în dulapul lui Milu apoi ne-am îmbrăcat È™i am pornit cu el spre poarta minei. - Milule, te-aÈ™ chema la o bere dar sunt prea obosit pentru asta… M-a privit nedumerit apoi a spus cu greutate: - Nu se poate! - De ce să nu poată? Cine ne-ar putea opri? - Vă aÈ™teaptă Magda să o duceÈ›i la cafea… Am dat din mână a lehamite: - Magda m-a È™i uitat între timp Milule. Nu È™tiai că aÈ™a sunt toate femeile? Nici nu am terminat bine vorba È™i am văzut-o. Stătuse în ghereta portarului să se adăpostească de burniÈ›a uÈ™oară care se pornise pe neaÈ™teptate. Mi-a ieÈ™it în față, deschizând umbrela. - Dacă invitaÈ›ia aceea mai rămâne valabilă, am să vă apăr cu umbrela mea, a spus ea zâmbind maliÈ›ios. De ploaie È™i de ce o mai fi nevoie… Se pare că vorbitul în doi peri era specialitatea de bază a locuitorilor din acest oraÈ™. Mă pregăteam să-i dau o replică caustică, când a mai făcut un pas, a ridicat umbrela È™i la adăpostul ei, m-a luat de braÈ› în timp ce Milu se depărta zâmbind complice. - Să mergem, a spus ea ferm È™i am simÈ›it cum mă conduce uÈ™or spre o străduță lăturalnică. Am încercat să salvez aparenÈ›ele: - Ei bine invitaÈ›ia la cafea rămâne valabile dar ar trebui să îmi arăți o cofetărie sau un bar pentru după cum îți dai seama nu prea cunosc oraÈ™ul… A mers câțiva paÈ™i fără să scoată nici un cuvânt apoi a privit pe furiÈ™ în jur înainte de a vorbi: - Am o idee chiar mai bună! Putem bea cafeaua la mine acasă… DeÈ™i poate că nu este la fel de bună ca cea făcută de Valerica. Nimic de zis vorbele circulau repede în micul orășel. Am urmat-o tăcut până pe la o casă mică cu o curte minusculă dar bine îngrijită în față. Un câine lup ne-a lătrat de câteva ori vesel È™i ne-a condus până la intrarea în casă. - Numai câteva minute am să te rog să mă aÈ™tepÈ›i până fac cafeaua È™i mai pregătesc o surpriză. A dispărut în bucătărie iar eu m-am instalat comod pe unul din cele două fotolii. Nu am avut timp să mă uit prea bine în jur dar am văzut câteva cristale de stâncă într-o vitrină, câteva cărÈ›i È™i aÈ™ezat într-un colÈ› un teodolit. Tocmai am dat să mă scol să-l privesc mai bine părea un model mai vechi dar bun când Magda a intrat cu cafeaua. A aÈ™ezat-o pe măsuÈ›a din faÈ›a mea s-a aÈ™ezat È™i ea în celălalt fotoliu apoi a arătat spre teodolit. - A fost al soÈ›ului meu… Nu È™tiam cum să reacÈ›ionez. Exista un soÈ›, mai bine zis un fost soÈ› È›inând seama de folosirea trecutului. Cum a dispărut din viaÈ›a Magdei nu puteam decât să presupun. DivorÈ› sau deces. Parcă ghicindu-mi frământările Magda a adăugat sec: - A murit acum È™ase ani. - CondoleanÈ›e, am È™optit eu È™i am lăsat joc cana de cafea. Mi se părea indecent să sorb nesimÈ›itor din cana cu cafea în timp ce discutam despre decesul fostului soÈ› al Magdei. Ea nu părea foarte afectată de discuÈ›ie pentru că scotocea preocupată după ceva în sertarul măsuÈ›ei pe care se afla cafeaua. Abia când găsi ce căuta, se opri: era un dosar. Ridică ochii spre mine È™i am văzut că îi avea înlăcrimaÈ›i. A scos o tăietură de ziar din dosar È™i mi-o întinse: - CiteÈ™te asta te rog, îmi spuse ea cu glasul È™optit È™i căută o batistă în acelaÈ™i sertar în care căutase È™i dosarul È™i își È™terse ochii. Am luat încurcat din mâna ei bucățica veche de ziar È™i am citit: „ Tânărul topograf Vladimir Dima, sosit zilele trecute de la BucureÈ™ti pentru ridicarea planografică a galeriilor în vederea deschiderii minei È™i-a pierdut viaÈ›a într-un tragic accident. Părăsind galeria de coastă È™i pătrunzând fără însoÈ›itor într-un sector periculos a provocat o prăbuÈ™ire deasupra unui puÈ› părăsit. ÃŽn ciuda eforturilor trupul tânărului topograf nu a mai fost găsit, specialiÈ™tii apreciind că este îngropat la o adâncime de 200 de metri într-un puÈ› părăsit care nu va mai fi folosit niciodată. Conducerea minei a stabilit o pensie de urmaÈ™ pentru tânăra lui văduvă, Magda Dima È™i i-a oferit un loc de muncă.†Magda m-a privit peste margine cănii de cafea. Citind în ochii mei neînÈ›elegerea a spus: - SoÈ›ul meu a fost primul Topograf care a murit… au mai urmat È™i alÈ›ii. Mi-a mai întins o tăietură din ziar, apoi alta È™i alta. Următorul tânăr tipograf dispăruse cu totul într-o excursie în munÈ›i , altul plecase fără să lase nici un semn, încă un accident în mină în acelaÈ™i puÈ›, È™i tot aÈ™a È™ase topografi dispăruÈ›i sau morÈ›i în fiecare an câte unul. - Tu eÈ™ti al È™aptelea È™i din câte speră ei ultimul… a mai spus Magda È™i a rămas privind lung la mine. Nu È™tiam ce să spun. Tăieturile din ziare demonstrau că È™ase topografi È™i-au pierdut viaÈ›a în împrejurări curioase. Trebuia să mă simt ameninÈ›at? ÃŽn mod sigur că da cel puÈ›in după părerea Magdei dar eu consideram că dacă aveam grijă nu avea să mi se întâmple nimic. - Nu cred că mă amenință o primejdie directă, am spus eu precaut. Mai ales acum că sunt avertizat. Magda a scuturat exasperată din cap: - Nu înÈ›elegi nu-i aÈ™a? Eu trăiesc aici de È™ase ani lungi È™i am avut timp să observ totul… în oraÈ™ele miniere există o mentalitate specială pe care cineva venit din afară greu o poate pătrunde… Nu aveam nimic împotrivă să aflu aÈ™a că am sorbit din cafea È™i m-am pregătit să ascult. Magda a arătat spre cărÈ›ile din bibliotecă È™i a spus: - Uite ca să înÈ›elegi tot ce am să-È›i spun eu ar trebui să citeÈ™ti toate cărÈ›ile astea. Am să încerc să îți fac un scurt rezumat dar nu sunt sigură că am să te conving. A băut È™i ea scurt din cafea apoi a adus un teanc de cărÈ›i dar am oprit-o: - Nu, te rog nu-mi arăta nimic. Doar spune-mi, am să încerc să te urmăresc… A oftat greu È™i a început să vorbească: - Problema este că eu cred că încă se mai fac sacrificii umane. Știi Eliade era de părere că în toate credinÈ›ele trebuia să, stai să caut măcar asta pe urmă am să citez din memorie. Scotoci prin grămada de cărÈ›i È™i scoase una È™i mi-o dădu. Era „ Făurari È™i alchimiÈ™ti†și îmi arătă un pasaj: „ Sensul profund al tuturor acestor mituri este destul de clar: creaÈ›ia este un sacrificiu! Nu reuÈ™eÈ™ti să însufleÈ›eÈ™ti decât transmițându-È›i propria-È›i viață (sânge, lacrimi, spermă,suflet, etc.) „ Văzând că am terminat de citit continuă: - Antropologi la fel de serioÈ™i confirmă că din toată înÈ™iruirea de mai sus cea mai valabilă jertfă era cea de sânge… celelalte nu erau decât substitute care uneori dădeau dar de cele mai multe ori nu dădeau rezultate. Și după cum deja bănuieÈ™ti mehirele, turnurile È™i catedralele nu sunt decât simboluri falice iar la baza lor trebuia îngropată o reprezentantă a sexului opus È™i cel mai cunoscut exemplu de la noi este cel al Anei lui Manole. Mai ridică o carte din grămadă È™i spuse: - BineînÈ›eles că orice groapă, furnal, mină sau adâncitură era considerată un simbol feminin È™i pentru a prinde viață, a rezista È™i a trăi trebuia să i se aducă jertfe bărbăteÈ™ti, principiul viril… De aici legendele cu vâlvele băilor care vor flăcăi tineri, È™apte ani la rând vor să le fie sacrificat câte un flăcău tânăr È™i pentru asta vor face ca mina să aibă parte de È™apte ani de prosperitate… dar văd că îmi bat gura de pomană se răsti ea la mine È™i se ridică ea brusc trântind cărÈ›ile pe care le È›inea în braÈ›e. M-am ridicat È™i eu încercând să-mi È™terg zâmbetul de pe față: - Scuză-mă Magda, te rog să mă ierÈ›i, nu râdeam de tine È™i de ceea ce spui ci de caraghiosul situaÈ›iei. - Despre ce vorbeÈ™ti? întrebă ea încă supărată. Am ezitat un timp. ÃŽn ciuda relaxării legilor È™i a mentalităților nu-mi venea uÈ™or să mărturisesc adevărul nici măcar unei fete deschise la nou cum părea a fi Magda. Dar dacă urma să mai stau mult aici urma să-l chem È™i pe Mihai să locuiască cu mine È™i apoi refuzul repetat al serviciilor totale prestate de Valerica de la hotel îi va lămuri destul de repede. Mi-am luat inima în dinÈ›i: - Știi Magda, am râs când te-am auzit că e vorba de sacrificiul principiului viril… eu sunt …, vezi tu mie îmi plac băieÈ›ii la fel de mult ca È›ie È™i trăiesc de ani buni împreună cu un băiat pe care chiar vreau să-l aduc aici … È™i dintre noi doi eu sunt cel care, È™tii tu…, aÈ™a că de unde naiba principiu viril la mine? Spre uÈ™urarea mea Magda a primit destul de uÈ™or vestea È™i a prins È™i ea să râdă: - Trebuia să-mi dau seama de asta că prea eÈ™ti frumuÈ™el… după o clipă de tăcere adăugă: a deci de asta ai refuzat-o pe Valerica? O să răsufle uÈ™urată când o să afle motivul pentru că probabil începuse să creadă că își pierde farmecele. Dar asta nu schimbă cu nimic problema. Homosexual sau nu ăștia or să-È›i dea una în cap È™i te vor arunca în acelaÈ™i puÈ› în care a ajuns È™i Vladimir È™i chiar dacă ar afla cred că puÈ›in o să le pese … pe dinafară arăți ca un bărbat. Mai bine pleacă cât mai eÈ™ti întreg. Am dat din umeri: - Magda pune-te te rog în locul meu. Cum să mă duc È™efului meu să-i spun că nu mai stau aici pentru că localnicii vor să mă aducă jertfă zeiÈ›ei feminine a minei? Și aÈ™a situaÈ›ia mea la firmă este destul de precară, chiar dacă lucrez cât doi È™i după cum vezi nici nu port inel pe degetul mic, nu mă rujez È™i nici nu mă îmbrac fistichiu tocmai pentru a menaja susceptibilitățile colegilor. Și chiar È™i aÈ™a îmi este greu pentru că întotdeauna sunt trimis când este vorba de detașări îndelungate pentru că… tot nu am familie. Am stat câteva ore bune de vorbă aproape fără să simÈ›im cum a trecut timpul. Am întrebat-o È™i de ce este nevoie să fie adus un străin pentru a fi sacrificat È™i a căutat iar prin cărÈ›i È™i mi-a arătat că există credinÈ›a că între Vâlva unei băi È™i oamenii locului se produce un fel de impregnare ca È™i cum ar fi copii ei aÈ™a că are nevoie de străini pentru sacrificii. Eram destins È™i oarecum eliberat că È™tia adevărul despre mine È™i mai ales că îl acceptase atât de uÈ™or. Din păcate în restul problemelor nu am căzut la fel de uÈ™or de acord. Ea susÈ›inea în continuare că ar trebui să găsesc o cale să plec din localitate înainte să mi se întâmple ceva rău iar eu eram convins că acum când È™tiam despre ce este vorba voi putea să mă feresc fără nici o problemă. Când am ieÈ™it din casă se făcuse noapte târziu dar ploaia se oprise aÈ™a că am refuzat umbrela pe care voia să mi-o împrumute în cazul în care se porneÈ™te iar. Cerul se înseninase È™i se lăsase rece dar de la poarta ei se zăreau luminile hotelului. — Dacă o iei pe străduÈ›ele din cartier faci cam zece minute până la hotel dar sunt foarte întortocheata aÈ™a că ai grijă să nu te rătăceÈ™ti. Poate că ar fi mai bine să te duci mai întâi până în gară È™i de acolo să treci pasarela spre hotel. I-am mulÈ›umit pentru grija ce mi-o purta È™i am pornit să înfrunt voiniceÈ™te întunericul străduÈ›elor din cartier. Milu a apărut brusc din întuneric È™i în prima clipă, amintindu-mi de avertizările Magdei, m-am speriat: dacă îl trimiseseră să pună mâna pe mine È™i să rezolve o dată pentru totdeauna cu sacrificiul pentru Valva băilor. Parcă mi-ar fi ghicit gândul Milu se mi apropie un pas È™i chiar m-a apucat de mână. Am dat să mi-o retrag când l-am văzut la lumina slabă a stelelor că plângea. — Ce este Milule? L-am întrebat eu neliniÈ™tit dintr-odată. Ce s-a mai întâmplat? S-a È™ters cu mâneca la nas È™i printre sughiÈ›uri de plâns È™i-a cerut iertare pentru că m-a condus la Vâlva băilor. El nu ar fi vrut dar a fost ameninÈ›at ba i s-a promis că dacă mă duce pe galeria aceea când va veni Vâlva băilor drept mulÈ›umire că m-a dus pe mine acolo îi va reda puterile È™i se va putea însura È™i el ca toÈ›i băieÈ›ii. L-am liniÈ™tit cu greu È™i l-am trimis acasă pentru că voiam să rămân singur È™i să-mi pun ordine în gânduri iar străzile pustii È™i întunecate păreau propice meditaÈ›iei. Am pornit încet spre hotelul ale cărui lumini se zăreau în depărtare. Dacă nu ar fi strălucit stelele atât de viu deasupra mea m-aÈ™ fi putut crede tot în întunericul minei. Mergeam încet È™i mă gândeam pe îndelete la întâmplările din galerie: voiam cu toată tăria să cred că erau urmarea unei intoxicaÈ›ii cu gazele acumulate de-a lungul anilor în vechile galerii. — HalucinaÈ›ii, fără îndoială am È™optit È™i în aceeaÈ™i clipă stelele s-au făcut puÈ›in mai mari apoi au dispărut cu totul. Un întuneric ca de început de lume m-a înconjurat È™i doar o frântură de gând mi-a mai trecut prin minte înainte de a mă prăbuÈ™i: „ A venit Vâlva băilor după mine!†* Când m-am trezit soarele bătea vesel în fereastră È™i după înălÈ›imea la care se afla părea că era destul de aproape de amiază. Am dus uÈ™or mâna la cap È™i am găsit un pansament: sub el capul îmi pulsa de parcă s-ar fi aflat pe un ring de dans dar nu asta mă trezise. Parca chiar înainte de a lua contact cu realitate am simÈ›it un tremur uÈ™or dar nu părea să fi fost un cutremur. Dar era ca È™i când s-ar fi cutremurat lumea în întregul ei È™i nu doar pământul. Și mi s-a părut că aud un îndepărtat È™i uriaÈ™ oftat eliberator care mi-a adus aminte fără să vreau de pufnetul de nemulÈ›umire din adâncul minei. Am respirat adânc È™i am privit în jur: o cameră simplă dar care nu părea a fi una de spital după mobilier È™i după patul în care mă aflam. Eram îmbrăcat în niÈ™te pijamale cu cel puÈ›in două numere mai mari. Poate că mă răpise Vâlva băilor mi-a trecut o clipă prin minte! Lângă ușă se afla un cuier în care am văzut cu coada ochiului o uniformă albastră È™i un È™orÈ›uleÈ› alb atârnat pe ea. Oricât de tare îmi pulsa capul am zâmbit fără să vreau la imaginea unei Vâlve a băilor îmbrăcată în uniformă È™i È™orÈ›uleÈ› de cameristă. Mintea mea zdruncinată tocmai încerca să facă unele asociaÈ›ii când uÈ™a s-a deschis È™i a intrat Angela, camerista de la hotel cu un ceainic aburind. Văzându-mi zâmbetul uitat încă pe buze a aÈ™ezat ceaiul pe o măsuță È™i s-a aÈ™ezat veselă lângă mine pe pat È™i mi-a prin mâinile în palme într-un gest de bucurie sinceră: — Ce bine îmi pare că v-aÈ›i revenit! AÈ›i fost atacat aseară chiar lângă poarta noastră È™i când i-am zis cine sunteÈ›i bunicul meu a spus că mai bine să vă aducem la noi decât să vă ducem la spital. I-a fost teamă că dacă o să vă ducem la spital cei de acolo o să vă anestezieze È™i o să vă ducă în mine pentru…știÈ›i dumneavoastră. — Să măsor galeriile? am făcut eu pe inocentul. — Nu, nici vorbă, spuse ea. Pentru… pentru… Se vedea că îi venea greu să vorbească aÈ™a că am completat-o eu: — Sacrificiu pentru Vâlva băilor. — Da, spuse ea abia È™optit È™i îmi lăsă mâinile privindu-mă vinovat. Eu am vrut să vă spun din prima seară când v-am văzut dar doamna directoare m-a ameninÈ›at că dacă fac asta oamenii îl vor duce pe bunicul meu în mină. Și el este singurul care mi-a mai rămas după ce părinÈ›ii mei au murit. A început să plângă È™i singurul lucru l-a care m-am priceput a fost să o aplec spre mine È™i să o strâng în braÈ›e. M-a luat È™i ea în braÈ›e È™i a trecut destul de mult timp până să ne dăm seama că în cameră mai intrase cineva. Era un bătrân înalt ciolănos È™i cu o barbă albă È™i bogată ca de patriarh care se sprijinea parcă mai mult simbolic într-un baston solid. I-am făcut semn Angelei È™i ea când l-a văzut i s-a repezit bucuroasă în braÈ›e: — Bunicule È™i-a revenit, a spus ea la care bătrânul a început a râde uÈ™urel. — Acu’ eu ce să zic dragă fată? Din câte È™tiu eu chiar dacă l-ai pus pe picioare asta nu înseamnă că este deja al tău aÈ™a că nu-l mai strânge aÈ™a de tare în braÈ›e că poate nu îi place. Angela a dat să zică ceva apoi a roÈ™it È™i a început să-È™i facă de lucru cu ceainicul È™i cu cănile de ceai iar bătrânul a făcut doi paÈ™i spre mine È™i mi-a strâns mâna cu putere. — Mă bucur să te văd sănătos dragă domnule. Văd că îți stă bine în pijamalele mele. Aseară când t-am auzit strigând am ieÈ™it la poartă È™i am văzut doi tinerei cum încercau să te buzunărească dar nu au reuÈ™it pentru că am strigat la ei È™i le-am È™i îndoit câteva bastoane pe spinare. Te-am adus în casă È™i te-am culcat în patul Angelei pentru că ea era de noapte la hotel. Rana poate că o fi dureroasă dar nu era periculoasă aÈ™a că am socotit după toate câte se vorbesc prin oraÈ™ că ar fi mai bine să te las să îți revii aici decât să te duc la spital. După ce a venit Angela de la lucru te-a doftoricit cum s-a priceput, È›i-a dat un ceai de plante, dacă mai bei acum unul în numai câteva ceasuri o să fii ca nou. T-am lăsat pe mâna ei È™i apoi eu am plecat în oraÈ™ să aflu veÈ™ti. Luă un scaun È™i îl aÈ™eză în faÈ›a patului, aÈ™eză bastonul lângă el apoi îi făcu semn Angelei să îmi aducă ceaiul pe care a trebuit să îl beau aÈ™a fierbinte. Nu È™tiu din ce plante era făcut, poate că era puÈ›in cam amar după gustul meu dar în mod sigur capul a încetat să îmi mai pulseze după numai câteva înghiÈ›ituri. Bătrânul a privit atent toată scena apoi după ce am terminat ceaiul È™i i-am dat cana Angelei a tras puÈ›in scaunul mai aproape È™i a spus: — ÃŽn schimb veÈ™tile nu sunt deloc bune. A privit spre Angela ca È™i cum ar fi vrut să îi spună să iasă din cameră apoi s-a răzgândit È™i a continuat. — De dimineață a venit de la BucureÈ™ti să te caute un prieten, vorbeÈ™te lumea că Mihai îl chema. S-a cazat la acelaÈ™i hotel È™i când s-a aflat că te caută pe dumneata i s-a spus că ai intrat deja în mină dar că fiind prieteni o să i se aranjeze o vizită în galeria unde lucrezi dumneata. Se întrerupse ca să își pună È™i el o cană de ceai apoi continuă: — La nici o oră după ce a intrat în mină au început să sune sirenele. La figura mea nedumerită Angela mă lămuri: — Sirenele de la mină sună atunci când este surpare, foc de mină sau când a murit cineva în subteran. — AÈ™a este, completă bunicul ei, numai că de data asta nu era nici o surpare È™i nici un incendiu în mină. Au chemat salvatorii care s-au întors în mai puÈ›in de o oră cu vestea că prietenul dumitale a căzut în puÈ›ul cinci în urma unei accident È™i a fost îngropat într-o grămadă de steril la peste 600 de metri adâncime. — L-au ucis pe Mihai, am È™optit eu dar erau doar niÈ™te vorbe pentru că în sufletul meu nu simÈ›eam încă nimic. Bătrânul încuviință doar din capul cărunt È™i privi gânditor pe fereastră. Pe stradă se auzea zgomot de oameni care treceau È™i vorbeau cu voce tare. — Curios lucru, spuse el È™i se apropie mai mult de fereastră. Asta era o străduță liniÈ™tită până acum. Unde s-or fi ducând toÈ›i? ÃŽÈ™i luă bastonul de lângă patul meu È™i se îndreptă spre ușă. — Eu mă duc până la mină să văd ce se întâmplă că văd că toată lumea se îndreaptă într-acolo. Dumneata rămâi aici să-È›i mai refaci puterile È™i la noapte poate reuÈ™im să te scoatem din oraÈ™ dacă vedem că mai eÈ™ti în pericol. Am încuviinÈ›at doar uÈ™or din cap dar parcă nu mă mai durea nimic È™i bătrânul a plecat iar Angela a încercat să mai îmi pună o cană de ceai. — Nu mai pot bea nici măcar o picătură dragă Angela. Mai bine spune-mi unde este soÈ›ul tău? — SoÈ›ul meu? Se miră ea sincer. — Ai uitat? ÃŽn prima noapte când ne-am întâlnit la hotel ai spus că tu nu poÈ›i să rămâi cu mine pentru că eÈ™ti măritată. — A, asta era, spuse ea È™i roÈ™i uÈ™or. Păi mi s-a părut mai uÈ™or să spun asta decât să dau explicaÈ›ii că eu nu sunt ca Valerica. Am prins-o uÈ™or de mână È™i am tras-o lângă mine pe pat. S-a împotrivit uÈ™or dar nu mai mult decât m-aÈ™ fi aÈ™teptat. Am culcat-o pe perna unde fusesem eu È™i m-am aplecat deasupra ei nedumerit. Mă simÈ›eam atras de buzele ei roÈ™ii È™i palmele mele pentru prima dată au strâns un sân de fată în timp ce ea a închis ochii È™i È™i-a strâns mâna peste palma mea. — Acum că am aflat asta, am spus eu răguÈ™it dintr-o dată, nu È™tiu dacă o să-È›i mai dau drumul. A deschis ochii căprui È™i m-a privit cu ei înceÈ›oÈ™aÈ›i È™i m-a strâns puÈ›in mai tare: — Oricum trebuia să se întâmple până la urmă, mai bine să o fac cu cineva care îmi place aÈ™a ca… Vorbele noastre au început să se întretaie fără să mai spună nimic în aerul devenit dintr-o dată greu È™i încins… * — Oricum trebuia să se întâmple până la urmă, am È™optit eu lăsându-mă pe spate în timp ce Angela se ridică de lângă mine să se îmbrace. Era roÈ™ie la față, privea ruÈ™inos în pământ dar pe buze îi flutura un zâmbet triumfător. Am privit cum rând pe rând părÈ›ile din corpul ei alb pe care cu numai câteva minute le strânsesem în braÈ›e sunt acoperite de haine. Lângă mine pe cearÈ™af o pată roÈ™ie de sânge m-a făcut să mă întreb ce se întâmplase cu adevărat în mină cu Mihai. Și oare ce s-a întâmplat cu mine? Priveam pata È™i mă gândeam fără să găsesc nici o explicaÈ›i când Angela m-a dat fără menajamente jos din pat È™i a strâns cearceaful: — Mai bine să îl strâng că dacă vine bunicul È™i îl vede te pune să mă iei de nevastă. — Și asta ar fi chiar aÈ™a de rău? am întrebat-o eu È™i am tras-o iar lângă mine dar s-a strecurat pe sub braÈ›ul meu È™i a intrat în baie. Am auzit apa curgând È™i în acelaÈ™i timp gândurile mele mi se păreau la fel de lichide ca È™i apa. Ieri încă îl iubeam pe Mihai, la un moment dat chiar am plănuit să emigrăm ca să ne putem căsători iar acum mă trezisem aproape cerând în căsătorie o fată pe care o cunoscusem cu numai două zile înainte. Era frumoasă, dulce È™i inocentă dar sentimentele mele față de ea erau amestecate. Poate din cauză că era prima fată din viaÈ›a mea pe care o priveam ca pe o fată. Când a revenit am vrut să reiau discuÈ›ie dar nu am apucat să continuăm pentru că s-a auzit poarta. Ne-am îndepărtat vinovaÈ›i unul de altul, Angela a aranjat grăbită patul È™i am sperat ca bătrânul să nu observe prea multe aÈ™a că am tras iar pe mine pijamalele lui, m-am aÈ™ezat iar în pat È™i mi-am tras pătura până la gât. S-a auzit un ciocănit È™i după ce Angela a deschis uÈ™a în cameră a intrat bătrânul urmat de Milu. Bunicul fete părea răvășit È™i nici Milu nu arăta prea bine. — Am fost până la mină, a început să povestească bătrânul. ÃŽn curtea minei s-au adunat toÈ›i foÈ™tii mineri È™i acum o È›in tot într-un chef È™i o petrecere. — Bine, bine dar ce motiv au? Bătrânul ridică din umeri: — Am fost miner zeci de ani dar aÈ™a ceva nu am mai pomenit: în orice galerie intri dai numai de straturi peste straturi de cărbune. Chiar acolo unde cu o zi înainte era numai steril. Până È™i dealurile din jurul oraÈ™ului au crăpat È™i au dat la iveală cărbune din belÈ™ug. ToÈ›i spun că au fost scoase la iveală de cutremurul de azi dimineață… — Angela asta trebuie sărbătorit. Hai cu mine să căutăm sticla aia veche de rachiu de talpa ursului… ÃŽn timp ce bătrânul cu Angela au plecat să caute sticla Milu s-a apropiat cu ochi strălucitori de mine: — Domnul Alex, nu am nici o vină în legătură cu prietenul dumneavastră. Inginerul È™ef a intrat cu el în mină. Bietul Mihai deja uitasem de el prins în vârtejul evenimentelor. Dar Milu mai avea să mai îmi spună ceva fiindcă după ce privi precaut în jur se apropie de urechea mea È™i È™opti: — Vâlva… Vâlva s-a È›inut de cuvânt. Mi-am recăpătat puterile. — Păi È™i cum ai aflat aÈ™a de repede? am făcut eu ochii mari. — Am fost la Valerica, păi cum altfel. De mult voiam eu s-o… A trebuit să se întrerupă pentru că în cameră a intrat bătrânul urmat de Angela care ducea triumfătoare o sticlă de rachiu È™i câteva pahare. Am băut toÈ›i câte un pahar, apoi încă unul, am vărsat o picătură pentru Mihai apoi când alcoolul a început să îmi alerge prin vene neobiÈ™nuit cum eram cu alcoolul am scuturat uÈ™or din cap încercând să îmi revin. — Te mai doare capul? m-a întrebat îngrijorată Angela mângâindu-mă uÈ™or pe frunte È™i cu coada ochiului am văzut că bătrânul È™i Milu au schimbat pe furiÈ™ cât o privire amuzaÈ›i parcă de brusca familiaritate a Angelei față de mine. Cu miÈ™cări nesigure am umplut încă odată paharele apoi privind spre bătrân am început să vorbesc cam împleticit: — Stimate domnule … am rămas blocat când mi-am dat seama că nu È™tiu cum îl cheamă. Noroc cu Angela care mi-a È™optit: „Marcu†aÈ™a că am reluat plin de curaj: — Stimate domnule Marcu, am deosebita onoare să cer mâna nepoate dumneavoastră de care m-am îndrăgostit foarte tare. Angela m-a privit o clipă cu ochi mari apoi mi s-a aruncat în braÈ›e vărsându-mi paharul de rachiu pe pijamalele bătrânului. — Apoi dragă domnule văd că asta-i aÈ™a mai mult un fel de formalitate aÈ™a că eu ce pot să zic decât să fie într-un ceas bun. — Să fie într-un ceas bun, îngână È™i Milu dar eu mai aveam ceva de spus. Am umplut iar paharul, i-am făcut semn Angelei să fie cuminte È™i m-am întors spre bătrân: — După ce ne căsătorim bineînÈ›eles, aÈ™ vrea să facem un băieÈ›el la care să îi punem numele Mihai. — Asta tot cu ea trebuie să aranjezi dragă domnule, arătă bătrânul spre Angela È™i abia după ce fata a mai răsturnat odată paharul pe mine un plâns eliberator m-a cuprins È™i parcă dincolo de hohotele mele de plâns auzeam un hohot uÈ™or de râs È™i în sinea mea m-am hotărât că indiferent ce se va întâmpla mai departe noi va trebui să părăsim oraÈ™ul înainte ca băieÈ›elul nostru să împlinească È™apte ani.
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | ![]() | |||||||
![]() |
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy